12.2 C
Bistrița
luni, martie 31, 2025

Haos la Vamă: Cei care veneau din Germania au făcut cale întoarsă!

Mii de români au fost „luați prin surprindere” de țările incluse pe lista galbenă. Mulți, aflând că vor sta în carantină deoarece vin din Germania, au făcut cale întoarsă. La noi, bistrițenii veniți din țara nemților s-au plimbat liniștiți pe străzi…

La finalul săptămânii trecute a fost reactualizată lista țărilor din zona galbenă. Astfel, cei care vin acasă, de sărbători, din aceste țări, au obligația de a sta în carantină 14 zile.

Excepție fac:

  • cei vaccinați
  • care au fost infectați și nu au trecut 90 de zile
  • au un test PCR Negativ cu maxim 72 de ore înainte de intrarea în țară, DAR nu stau în România mai mult de 72 de ore

Aseară a fost HAOS la Vama Nădlac. Mii de români, dornici de a ajunge acasă, nu au mai consultat lista actualizată. Așa că la vamă, când au aflat că trebuie să stea în carantină, au făcut cale întoarcă.

Cei mai mulți dintre cei care s-au întors sunt din… Germania.

La noi, unii bistrițeni au decis să vină totuși acasă, deși veneau din Germania, spunând că vor sta în carantină. Când colo, au fost găsiți la… cumpărături de sărbători.

S-au emoționat când au văzut jandarmii și s-au ales cu amendă!

Unii bistrițeni au contactat redacția BISTRIȚEANUL.RO pentru a afla exact care este situația cu GERMANIA.

Problema celor mai mulți este că, deși ar vrea să facă test PCR, în speranța că e negativ, NU reușesc să se încadreze în cele 72 de ore cât au voie să stea acasă.

Păi nu am cu ce să mă întorc mai repede în Germania, pentru că NU este transport așa de repede. Ar fi aproape 4 zile de la intrarea în țară până la ieșirea din țară. Sper să găsesc înțelegere. Chiar aș vrea să vin să fiu cu familia de Paște!”, a explicat un bistrițean.

Lista actualizată a țărilor din care cei care vin TREBUIE să stea în carantină:

Despre decizia autorităților de a actualiza lista, cu o săptămână înainte de sărbătorile pascale, Bistrițeanul.ro a scris aici:

V-ați programat sărbătorile pascale în Grecia?!? La întoarcere stați în carantină!

 

FOTO – G4media.ro

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...