-1.2 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

HANDBAL: Turneuri grele, de pregătire, pentru Gloria Bistrița

Bistrița se pregătește de organizarea celui mai important turneu care implică echipe internaționale, acasă, în luna august. Înainte de turneu, Gloria face deplasarea la alte două competiții de pregătire.

Programul echipei feminine de handbal feminin a CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud este unul destul de încărcat în luna august. Înainte de începerea Ligii Florilor MOL, Gloria se ia la trântă cu mai multe formațiuni importante pentru handbalul mondial.

În august, între datele de 5 și 6, Bistrița va fi prezentă la „Trofeul Minaur” de la Baia Mare acolo unde vor mai participa echipa maghiară Kisvardai, gazdele Minaur Baia Mare și echipa de ligă secundă, U Cluj Napoca. „U” își dorește din nou promovarea în prima ligă, chiar dacă nu se află într-o situație foarte optimă.

Cu o scurtă pauză după turneul din Maramureș, bistrițencele continuă tradiția și participă, între 12 și 14 august, la Turneul Bahik Most, organizat de campioana Cehiei. Alături de Bistrița și echipa gazdă, vor mai lua parte Thuringer și MKS Lublin.

Ultimul turneu anunțat pentru Bistrița este cel de acasă, în compania unor echipe de top internațional, în perioada 19-21 august.

Eugen Cozma, directorul clubului sportiv, a confirmat pentru Bistrițeanul.ro prezența echipelor SCM Râmnicu Vâlcea, Metz (Franța) și Ferencvarosi (Ungaria).

În prima zi de turneu, pe 19 august, de la ora 16:00, Vâlcea va juca împotriva unguroaicelor de la Ferencvaros, iar de la ora 18:30, gazdele vor întâlni campioana Franței.
Pe 21 august, pierzătoarele vor juca finala mica, iar învingătoarele se vor întâlni pentru a-și disputa trofeul pus în joc.

Gloria organizează în august un turneu internațional cu echipe din Champions League

foto: arhivă

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

    • Dacă verificați puțin în Dex, ajungeți la concluzia că este acceptat și pluralul „turneuri” – într-adevăr, mai rar folosit, dar acceptat. Deci nu e incorect… 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.