14.4 C
Bistrița
marți, aprilie 1, 2025

HANDBAL: Gloria se întoarce cu locul 2 de la Most după două victorii contra echipelor de cupe europene

Echipa de handbal feminin a CS Gloria 2018 s-a întors acasă de la turneul internațional de la Banik Most cu locul 2 și distincții pentru jucătoare. Este cel de-al doilea turneu al Gloriei din pregătirea înainte de începerea campionatului.

Turneul de la Most s-a desfășurat între 12 și 14 august.

Gloria a pierdut un singur meci îm turneul de la Most, cu Thuringer, locul 4 din Germania și echipă prezentă de mult timp în cupele europene. Gloria a învins celelalte două echipe participante, gazda Most și Lublin, vicecampioana Poloniei.

Gloria s-a întors acasă cu locul 2 ocupat la Most și distincții pentru jucătoarea Nina Zulic care a fost desemnată MVP al turneului.

Horațiu Pașca, după turneul de la Most

„A fost un turneu foarte util și foarte solicitant, totodată. Am întâlnit echipe bune: două participante în cupele europene, campioana Cehiei – Banik Most și vicecampioana Poloniei – MKS Lublin dar și pe Thuringer HC, o echipă care se va bate la medalii în acest sezon în Germania.
Cred că în primul meci ne-au costat ratările în situații de 1 la 1 cu portarul, am făcut un meci bun cu Banik Most și am reușit să învingem pe MKS Lublin, deși calitatea jocului n-a fost cea mai bună, ținând cont că sâmbătă seara am jucat la ora 19:30 și azi de la 10:00 (n.r ora Cehiei), iar soluțiile la linia de 9 metri nu sunt foarte multe. Mă bucur că am terminat turneul fără accidentari și toată lumea este sănătoasă.
Consider că au fost meciuri bune pentru a ne face o idee clară asupra nivelului la care ne aflăm în acest moment, am identificat părți bune și mai putin bune iar pe acestea din urmă sper să le corectăm cât de repede posibil.
Ne întoarcem acasă, continuăm pregatirea. Se va alătură lotului și Cristina Laslo, care nu a făcut deplasarea în Cehia din cauza unei mici probleme medicale. Urmează turneul de acasă, vor fi ultimele teste înaintea startului sezonului. Îmi doresc să ne aflam la un nivel ridicat, mai ales că vom juca în fata suporterilor noștri”, a declarat Horațiu Pașca după turneu.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos:

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...