14.3 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

FOTO – Hălmăsău: Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul. Soția sa a fost și ea rănită grav

În urmă cu puțin timp, un bărbat a decedat, după ce s-a răsturnat cu tractorul. Soția sa, care îl însoțea, a fost și ea rănită grav. Accidentul s-a produs în localitatea Hălmăsău.

Un bărbat a decedat, iar soția sa a fost serios rănită, după ce cei doi s-au răsturnat cu tractorul, în localitatea Hălmăsău, comuna Spermezeu. Echipajul SAJ ajuns la fața locului nu a mai putut să-l salveze pe bărbat, fiind nevoit să declare decesul.

„La locul accidentului, echipajul a găsit două persoane (soț și soție). Bărbatul e decedat la locul accidentului, iar femeia este cu multiple traumatisme, dar conștientă. Aceasta a fost stabilizată și va fi transportată la spital pentru tratament de specialitate”, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.

UPDATE: 

Accidentul a avut loc pe un câmp, accesul fiind greu accesibil. A fost solicitat elicopterul SMURD pentru a o prelua pe femeia din Hălmăsău și a o transporta la o clinică de specialitate din Târgu Mureș.

Atât bărbatul decedat, cât și soția sa care va fi transportată cu elicopterul SMURD au în jur de 80 de ani.

UPDATE:

„Am fost sesizați despre faptul că pe o pășune din satul Hălmăsău, un tractor s-a răsturnat. În urma evenimentului, un bărbat de 76 de ani a decedat, iar o femeie de 80 de ani a fost rănită. Ambii sunt din localitate. În continuare se fac cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.