-3.1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

Guvernul n-a mai alocat bani pentru drumul surpat spre Jelna! CÂND s-ar putea repara:

A trecut un an de zile de când o porțiune din drumul ce duce spre Jelna s-a surpat. Deși inițial era vorba că lucrările se vor face rapid, din fondurile de urgență ale Guvernului, banii n-au mai venit. CÂND s-ar putea repara porțiunea de drum „ruptă” de ploi:

Județul nostru a fost sub coduri roșii și portocalii de ploi, anul trecut, în luna mai. Printre stricăciunile făcute de intemperiile vremii, a fost și o porțiune din drumul ce duce spre Jelna.

Imediat după pod și intersecția cu strada Ghinzii, o bucată de carosabil a fost efectiv ruptă sub greutatea apei de ploaie căzute.

La evaluarea pagubelor produse de ploi, municipalitatea a pus și această porțiune de drum pe listă. Și promitea, la vremea respectivă, că din fondurile de urgență ale Guvernului, lucrările se vor face rapid.

„Noi am sperat să vină bani de la Guvern. De aceea am și pus pe lista afecțiunilor din urma ploilor și această surpare. Dar banii nu au mai venit. Poate au fost alții mai afectați, poate nu le-au mai rămas bani. Nu știu care a fost motivul, dar nu ne-au mai dat bani pentru repararea drumului”, au explicat, pentru Bistrițenaul.ro, reprezentanți ai municipalității.

Totuși, a trecut un an de zile, și acea porțiune de drum, intens circulată, nu a fost reparată.

Dacă s-a văzut că banii nu au mai venit, în Bugetul de Cheltuieli al municipiului Bistrița, pentru anul 2020, a fost alocată suma de 270.000 de lei pentru realizarea expertizei tehnice și a studiului de fezabilitate.

„Expertiza tehnică a fost finalizată. Acum se realizează studiul de fezabilitate, care va fi gata în curând. Va fi pus de urgență pe masa consilierilor locali spre aprobare și se va face cumva să se găsească bani pentru reabilitarea drumului. Se va încerca grăbirea lucrurilor astfel încât să se poată repara drumul acolo anul acesta, și să nu mai trecem prin încă o iarnă  cu porțiunea aia de drum surpat. Doar că nu e o lucrare de câteva zile. Ci de vreo două luni. E vorba de realizarea de diguri de beton și alte lucrări de asigurare a acelei porțiuni. Dar să sperăm că vom reuși să facem lucrările anul acesta”, a concluzionat sursa citată.

Despre acest subiect, și accidente produse în zona respectivă, Bistrițeanul.ro a mai scris AICI:

FOTO: Se surpă drumul spre Jelna!

FOTO: Drumul spre Jelna se surpă văzând cu ochii. Reparațiile „stau” în fondurile de la Guvern

FOTO – Carambol lângă Podul Jelnei! Doi copilași, printre persoanele implicate

FOTO: Când urgențele nu sunt tratate ca urgențe…Drumul surpat ce duce la Jelna, pe lista de așteptare de 100 de zile

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.