-3.1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

GRAV:Linia Verde scoate încă 11 milioane de lei de la bugetul local! Cheltuielile neeligibile, de 12 ori mai mari!

Proiectul Linia Verde scoate tot mai mulți bani din ”buzunarul” Primăriei Bistrița. Dacă în 2018, valoarea cheltuielilor neeligibile era de aproape două milioane lei, acum a ajuns la peste 24 de milioane de lei.

Deși promis din 2018 și semnat în 2019, lucrările la proiectul Liniei Verzi au început abia în primăvara anului 2021.

Bistrița intră în șantier: Verde pentru lucrările la Linia Verde!

Ca orice proiect, marea parte a cheltuielilor o suportă finanțatorul. Dar o mică parte revine administrației locale. În ce privește cheltuielile ce trebuie plătite de Primăria Bistrița, acestea au ajuns de 12 ori mai mari.

  • În 2018, proiectul prevedea ca din valoarea totală a lucrărilor, Primăria Bistrița să achite 1,9 milioane de lei.
  • În 2019 s-a stabilit că sunt mai multe lucrări neeligibile finanțării pe bani europeni, așa că Primăria Bistrița se angaja să plătească 4,6 milioane de lei.
  • În 2021, consilierii locali au aprobat plata a 14,7 milioane de lei.
  • Săptămâna viitoare, pe masa consilierilor se va supune la vot valoarea de 24,7 milioane de lei.

Motivarea noilor valori:

  • Ajustarea prețurilor
  • valoarea devizelor

Întregul proiect supus la vot îl puteți consulta aici:

ch proiect linia verde

La aceste cheltuieli se mai pot adăuga alte milioane de euro, dacă MIS Grup nu finalizează lucrările în termenul impus de contract:

Primăria Bistrița riscă FALIMENTUL dacă nu încheie la timp două proiecte de peste 22 milioane euro

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Nu va este rusine?! Stim ca s-au scumpit toate ,sí voi va bateti joc de noi ín continuare! Santierele deschise sunt nesupravegheate, lasate de izbeliste,fara sa raspunda cineva de acei muncitori,care fac sí ei ce pot pt un banut! Dar ingineri, maistri, proiectanti unde sunt, EU nu vad nici unu printre ei, se face lucru de mantuiala ,risipa foarte foarte multa. Borduri abandonate pe unde au terecut, multe rebuturi, dale abandonate, avem asa multi bani de ne permitem? Ex pe T Vladimirescu ce duce la punte, au ramas vreo 3 paleti de borduri ne incepute sí vreo 3 incepute, lucrarile s-au incheiat de cateva luni, dalele zac acolo abandonate, deja vazind cu ochii dispar pe zi ce trece bucata cu bucata. Sí aici e vorba de aprox ín total 5 paleti intregi, nu ati fost ín stare sa le adunati

  2. Lucrarile nici nu sunt terminate si deja vor mai multi bani!
    Cei ce executa lucrarea sunt subcontractori la a treia mana si e foarte rentabil! Va inchipuiti cat platim?
    Cheltuieli zero cu organizarea de santier incasate de constructor!!!
    Prostii platesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.