-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO: Scriitorul Gelu Vlașin, implicat într-o inedită lecție de literatură la Școala Gimnazială „George Coșbuc”

Centrul European Pentru Excelență Culturală în parteneriat cu Școala Gimnazială George Coșbuc și Primăria Coșbuc au pus ieri la cale o inedită lecție de literatură. Copiii din localitate au aflat de la Gelu Vlașin cum sună poezia contemporană.

Prima ediție a unui eveniment care se dorește de anvergură – „Întâlnirile de la Coșbuc” – s-a desfășurat ieri, la Școala Gimnazială „George Coșbuc” din localitate.

Proiectul își propune să aducă în fața elevilor pe unii dintre cei mai importanți scriitori contemporani – a explicat pentru Bistrițeanul.ro Gelu Vlașin, președintele Centrului European pentru Excelență Culturală.

Scopul proiectului: să pună în valoare personalitățile culturii române și să promoveze lectura și literatura română în rândul tinerilor.

Prima ediție l-a avut drept invitat special pe scriitorul Gelu Vlașin, care este și coordonatorul proiectului.

Scriitorul le-a citit elevilor din poeții contemporani celebri precum Ana Blandiana, Constanța Buzea, Mariana Marin, Angela Marinescu, Gabriela Melinescu, Ileana Mălăncioiu,  Mircea Ivănescu, Ion Mureșan, Alexandru Muşina, Ioan Es. Pop, Ion Stratan sau Virgil Mazilescu.

Vrem să devină un proiect periodic. Vom semna un protocol de colaborare cu Primăria Coșbuc și cu școala gimnazială din localitate. Am urmat oarecum modelul Întâlnirilor de la Telciu. Însă dacă în primul caz era vorba despre o tabără de creație, la Coșbuc vrem să aducem la fiecare ediție câte-o personalitate din literatura română.

Vom stabili ulterior cu partenerii proiectului cât de des vor fi organizate aceste întâlniri”, ne-a mărturisit Gelu Vlașin. 

Acesta nu a dezvăluit cine vor fi viitorii invitați ai Întâlnirilor de la Coșbuc, dar ne-a asigurat că vor fi câteva surprize demne de luat în seamă.  

Mi-ar plăcea să organizăm aici și un cenaclu Coșbuc, dar și un club de lectură Coșbuc.

Directorul Școlii Gimnaziale din Coșbuc a venit cu propunerea să facem acolo ceva, așa că i-am dat drumul… Poate organizăm ceva similar și la Romuli, la Salva sau Dealul Ștefăniței. Să vedem și ce linii de finanțare găsim. Deocamdată mergem pe o finanțare minimală”, ne-a explicat Gelu Vlașin.

Scriitorul ne-a mai explicat că pentru următoarele ediții ar fi necesari aproximativ 5.000 – 15.000 de lei. Și asta pentru a asigura scriitorului invitat cazare, masă, transport și un onorariu.

Nu mai face nimeni gratis, așa cum am făcut eu, la această primă ediție. Și nu numai acum. Am făcut de o grămadă de ori muncă voluntară. Dar fiecare are nevoie de bani pentru a trăi, mai ales că desfășoară o muncă ce trebuie remunerată cumva. Au prezenți și primarul și directorul școlii, au fost foarte impresionați de eveniment, și autoritățile, și copiii, de altfel”, a mai explicat Gelu Vlașin.

Le-am explicat copiilor că există literatură vie, care trebuie updatată. Așa cum în orice domeniu există evoluție, și în literatură există evoluție. Trecem de la clasic sau modernism și la post-modernism, utilitarism, fracturism, douămiism. Sunt curente care sunt recognoscibile în breasla literară, dar sunt mai puțin cunoscute în mediul didactic și nici nu există în programa școlară”, a subliniat Gelu Vlașin. 

Foto @ Gelu Vlașin / Centrul European Pentru Excelență Culturală

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Poi eu stiam ca si noi si SUA, facem parte din Tratatul International de Circulatie Rutiera si Turism si permisele de conducere sunt recunoscute bilateral …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.