-0.7 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Gala Premiilor UNITER, între trecut și viitor: Conceptul artistic, semnat de regizorul Radu Afrim

În anul 2010 catalogul Galei Premiilor UNITER se deschidea cu următorul mesaj, aproape premonitoriu, al președintelui UNITER, Ion Caramitru:

(…) Suntem o lume unde excepția de la regulă are parfum revoluționar. Sunt convins că schimbările în bine au loc în laboratorul experiențelor artistice. Un mare scriitor român Marin Sorescu, spunea că un poet genial poate descoperi numai prin intuiție poetică o nouă stea, care, mai apoi, să fie confirmată de savanți prin calcule de parametri. Așa și lumea noastră: fără risc și fără nebunie, nimic nu se așază. Nimic nu lasă urme. Nimic nu se întâmplă. UNITER s-a născut din nevoia de a proteja riscul asumat în Teatru (…).”

Acum, în 2022, conceptul artistic al Galei Premiilor UNITER îi aparține regizorului Radu Afrim:

O gală aniversară e cea mai potrivită oportunitate de a analiza prezentul acestei bresle și mai ales de a trage cu ochiul înspre viitor. De aceea mi-am permis să focusez ediția 30 pe portrete de tineri artiști, unii încă studenți la teatru, oameni care ard ACUM, oameni care trebuie văzuți ACUM.

E greu de făcut o selecție. De aceea i-am întrebat chiar pe ei care sunt idolii lor dintre ei înșiși. Vor fi colaje, mărturii video cu tineri care în acești ultimi 2 ani au încercat să se facă ascultați. Unii dintre ei riscă formule pe care breasla le acceptă cu greu, alții doar vor să facă ceea ce înțeleg ei prin performanță. N-am fost niciodată fan al tradițiilor. De aceea voi încălca încă o tradiție și voi popula ecranul imens din spatele laureaților Galei cu chipuri de artiști care ar fi putut sta fără probleme în locul oricăror nominalizați de acum, din anii recenți sau vor sta în anii ce vin. În rest, despre trecut, numai de bine.” (Radu Afrim)

Directorul artistic al Galei Premiilor UNITER 2022 face echipă minunată cu scenografa Irina Moscu și cu Les Ateliers Nomades. Împreună vor crea un eveniment unic, un adevărat show presărat cu momente artistice dintre cele mai vibrante și inedite, show pe care abia așteptăm să îl dezvăluim pe scena Palatului Culturii din Bistrița în 4 iulie.

Printre artiștii cei care vor urca pe scena galei pentru a înmâna premiile ediției, se numără Mariana Mihuț, Rodica Mandache, Marcel Iureș, Pavel Bartoș, Ioana Bugarin, Nicu Mihoc, Ada Milea sau Mirela Oprișor.

Prezentatorii ediției aniversare a Galei UNITER sunt actorii Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București Raluca Aprodu și Emilian Oprea.

Creator imagine: Andreea Constantin.

Trofeul UNITER a fost conceput și realizat în 1992 de artistul Ion Bitzan.

UNITER

Ceremonia acordării Premiilor UNITER va putea fi urmărită în direct pe TVR1, TVR Internațional, TVR Moldova și la Radio România Cultural, online pe www.uniter.ro, www.tvr.ro și preluat de pagina de Facebook UNITER https://www.facebook.com/UNITERoficial.

Producător: Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România

Co-producător: Televiziunea Română

Parteneri principali ai evenimentului:  Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița

Proiect cultural finanţat de: Ministerul Culturii

Sponsor:  Fundația „PROCULTURA” Magdalena și Ovidiu Buluc

Partener special:  UniCredit Bank

Partener principal:  MOL România

Cu sprijinul:  KTN Technology, DEDEMAN, Domeniile Blaga

Parteneri: Institutul Cultural Român, Fundaţia ANONIMUL, British Council, ITI – Institutul Internațional de Teatru, Secţia Română

Partener de tradiţie: Societatea Română de Radiodifuziune

Partener media principal: Radio Guerrilla

Partener cultural: Radio RFI România

Parteneri media: Ziarul Metropolis, Teatrul Azi, Zile și Nopți, Urban.ro, Daily Magazine, d’E-pîn-geac

Partener de monitorizare: MediaTRUST

Cu participarea Casei Regale a României

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Organizarea la Bistrița a celei de-a 30-a ediții a Galei Premiilor Uniter, reprezintă un eveniment cultural de maximă importantă pentru orasul nostru. In acelasi timp evenimentul reprezintă o bună oportunitate de a promova orasul Bistrita ca o destinatie pentru turismul cultural. Chiar dacă orasul Bistrita nu dispune de un teatru profesionist , pregătirea evnimentului trebuie făcută asa cum se cuvine, pentru a depăsi toate impedimentele legate de locul de desfăsurare a galei, cum ar fi spațiul insuficient oferit de incinta Casei de Cultură George Coșbuc. In acest sens, există un precedent care poate fi folosit pentru identificarea unor solutii organizatorice. Este vorba orasul Alba Iulia, care, la fel ca Bistrita nu are un teatru profesionist , dar a găzduit in mod impecabil cea de-a 26 editie a Galei Premiilor Uniter organizată, pe din 7 mai, 2018, marcând astfel 100 de ani de la Marea Unire. Aici a fost construit un pavilion provizoriu amplasat pe esplanada dintre Catedrala Episcopiei Ortodoxe şi Biserica Romano-Catolică, special pentru acest eveniment. De asemenea, publicul din Alba Iulia a putut urmări ceremonia acordării Premiilor UNITER în direct, pe un ecran amplasat în zona statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul, situată în piata din fața Palatului Princiar din Cetatea Alba Carolina.
    Vezi: https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-22433014-gala-premiilor-uniter-2018-transmisa-din-cetatea-alba-carolina.htm

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...