13.2 C
Bistrița
vineri, martie 14, 2025

Gabriel Lazany: Se fac ultimele lucrări! Într-o lună de zile inaugurăm noul UPU!

Lucrările la noua Unitate de Primiri Urgențe au intrat în linie dreaptă, pe ultima sută de metri. Conform declarațiilor managerului SJUB, inaugurarea s-ar putea face într-o lună de zile.

Noul UPU – SMURD!

Ne apropiem de finalizarea lucrărilor. Am intrat în ultima etapă: canalizarea și amenajările exterioare. Mergem înainte!”, a scris azi managerul SJUB, Gabriel Lazany, pe pagina sa de Facebook.

Prezent în emisiunea Bistrițeanul LIVE de săptămâna trecută, acesta a explicat că lucrările sunt finalizate în proporție de 99 la sută, în interior. Ar mai fi de realizat unele finisări, mici detalii de pus la punct și de amplasat mobilierul.

Într-o lună de zile, cam așa, vom inaugura noul UPU!”, a declarat Lazany în cadrul emisiunii.

Despre modernizarea și extinderea UPU s-a vorbit încă din 2018, când s-au făcut primele demersuri în acest sens. Licitația pentru lucrări a dat bătăi de cap, fiind puțini ofertanți.

În luna februarie 2020 s-a semnat contractul. În cele din urmă, în vara lui 2020 au început lucrările efective de modernizare și extindere a noii Unități de Primiri Urgențe.

Noul UPU va avea o suprafață de 1.400 mp. Proiectul de 2,7 milioane de euro este finanțat prin POR, cu o cofinanțare de la Consiliul Județean BN.

Raed Arafat, prezent la inaugurarea heliportului a declarat că noul UPU va stârni invidia multor spitale din țară.

VIDEO: CUM arată noua secție UPU a Spitalului Județean Bistrița

FOTO/VIDEO – Raed Arafat, despre noua secție UPU: Veți stârni invidia multora dintre colegi

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grill StopBistrița: Ciolan de porc ROTISAT și platouri generoase, pentru o masă copioasă alături de familie sau prieteni

O masă copioasă alături de familie sau de prieteni se poate organiza imediat. Grill StopBistrița pregătește...

Vizibilitate perfectă, siguranță sporită!

MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița - Dealer & Service Autorizat Škoda, lansează o ofertă specială pentru posesorii de automobile Škoda fabricate între 2018 și 2020:

Clinica Sanovil angajează kinetoterapeut, Centrul Micul Prinț caută psiholog. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița angajează Kinetoterapeut, iar Centrul Micul Prinț caută psiholog / psihopedagog. Pleșcăviță Bistrița are nevoie de personal Fast Food. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, EUROCOMPOZITE, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING.