-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Gabriel Lazany, managerul Spitalului Clinic Bistrița: Fetița implicată în accidentul de la Casa EMA se simte bine

Fetița implicată la începutul lunii iulie într-un accident la Casa EMA și-a revenit și se simte bine, a anunțat Gabriel Lazany, managerul Spitalului Clinic de Urgență din Bistrița.

Din fericire, din câte am aflat, fetița care a avut probleme la Casa EMA în momentul de față este bine.

A fost un mare noroc că la evenimentul acesta nefericit a fost prezent și domnul doctor Rusu Alexei – medic ATI la Spitalul Clinic de Urgență Bistrița. A putut interveni și a îndrumat resuscitarea fetiței în timp real. Astfel încât să nu aibă ulterior anumite sechele neorologice”, a spus Gabriel Lazany, managerul spitalului.

Într-o conferință de presă, acesta a mai transmis că a discutat cu medicii urgentiști din Unitatea de Primiri Urgențe. „Le-am propus să organizăm un curs gratuit de prim-ajutor, focalizat strict pe situația unui înec”.

Acesta a explicat că ideea a venit în urma accidentului petrecut la Casa EMA, dar și a furtunii de zilele trecute din Colibița. O ambarcațiune cu 13 persoane și o hidrobicicletă cu alte două persoane s-au răsturnat în lacul Colibița.

Colibița: o barcă cu mai multe persoane s-a răsturnat

Din fericire, nu au fost probleme, dar acestea puteau să apară. Cursurile le vom face expres pentru proprietarii și angajații de la bazine de înot sau ștranduri. Cursurile vor fi dedicate și celor care au proprietăți și gestionează pensiuni pe malul lacului Colibița. Trebuie să fim aplicați, pentru că ei sunt primii care vor interveni în asemenea cazuri speciale”, a mai spus Gabriel Lazany.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.