0.4 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 22, 2025

FOTO/VIDEO Structura noului corp al spitalului, gata până de Crăciun. Managerul Lazany: „Am luat în calcul construcția cât mai rapidă”

Potrivit managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, structura noului corp al unității medicale va fi gata până în decembrie. Acesta mai spune că încă de când a fost gândit acest proiect au fost luate în calcul două aspecte: construcția cât mai rapidă și neafectarea activității medicale.

Structura noului corp al spitalului va fi gata până de Crăciun, a anunțat astăzi managerul unității medicale Gabriel Lazany, într-o vizită pe șantier alături de reprezentanții mass-media.

Acesta a mărturisit că încă de când a gândit acest proiect a luat în calcul două aspecte: construcția cât mai rapidă, prin alegerea unui mod de construire care să permisă materializarea într-un timp cât mai scurt și neafectarea activității medicale din spital și implicit a heliportului de pe acoperiș.

„Ca și variantă, după discuțiile cu constructorul și proiectanții, am ales acest model de construire pe prefabricate și vedeți cât de repede merge, având în vedere că în 4 septembrie s-a pus primul stâlp și suntem într-o faza avansată, mai mult de jumătate din structura spitalului fiind ridicată. Am ales varianta de a construi cu o macara mobilă, pentru a nu afecta activitatea heliportului. Operatorul de pe macara este în legătură permanentă cu piloții de elicopter, iar în momentul în care vine elicopterul, aceasta se poziționează să nu încurce traiectoriile de zbor”, a explicat astăzi, managerul spitalului, Gabriel Lazany.

Potrivit acestuia, în continuare se va lucra pe mai multe fronturi, cu mai multe echipe: „Totul a fost foarte bine gândit, astfel încât la sfârșitul anului să fie ridicată întreaga structură. Timpul ține cu noi, sperăm ca toate să meargă bine”, a completat Lazany.

Ce va găzdui noul corp al spitalului:

Nivelul S2 va fi alocat exclusiv spațiilor de depozitare. La nivelul S 1 vor fi parțial spații de depozitare, o zonă tehnică, vestiarele personalului și adăpostul ALA, buncărul spitalului.

La parter va fi biroul de internări, secția de dializă, care își va crește capacitatea de la 9 paturi cât are în prezent, la 16 paturi. Mare parte din parter va fi ocupat de o parcare semi-automatizată, unde vor putea fi parcate 53 de autovehicule. În zona biroului de internări va fi garderoba pacienților.

La etajul 1 va fi o zonă specială pentru internările de o zi, secția de ORL și un nou înființat compartiment de intervenții buco-maxilo-faciale. Tot la etajul 1 va fi un compartiment nou înființat de chirurgie plastică și reparatorie care se va desprinde din chirurgia generală și o sală de cursuri cu 110 locuri.

La etajul 2 va fi parțial secția de ginecologie, astfel încât întreaga secție să își desfășoare activitatea la nivelul etajului 2, în ambele corpuri de clădire. Tot la etajul 2 va fi secția de cardiologie cu o unitate pentru supravegherea pacienților cardiaci critici, cu regim de terapie intensivă, cu 8 paturi. Tot aici va fi o sală de operații hibrid, unde se va desfășura activitatea de chirurgie intervențională. Acolo se va putea face și radiologie intervențională pe viitor.

La etajul 3 vor fi 4 săli de operație în extinderea blocului operator, un compartiment de neurochirurgie, care se desprinde din chirurgia generală și un nou compartiment de recuperare neurologică.

La etajul 4 va fi un compartiment de gastroenterologie intervențională și secția de neurologie cu un compartiment nou inființat de îngrijire a pacienților cu AVC.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...

Clinica SANOVIL Bistrița angajează asistent medical generalist, infirmieră, personal Întreținere! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița își mărește echipa! Se caută asistent medical generalist, Infirmieră și Personal Întreținere Tehnic. Se oferă contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și salariu motivant. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...