2.7 C
Bistrița
joi, ianuarie 23, 2025

Frasinul recuperează aproape un milion de euro, confiscat abuziv de Garda Forestieră Cluj

În urma unui proces care s-a întins pe nu mai puțin de 9 ani, compania Frasinul reușește să recupereze un prejudiciu de aproape un milion de euro creat după o confiscare abuzivă de către Garda Forestieră Cluj. Masa lemnoasă a fost trecută cu întârziere în SUMAL, perioada de raportare suprapunându-se cu sărbătorile de iarnă, iar Garda Forestieră a confiscat lemnul, considerându-l a fi ilegal. Un abuz – aveau să constate instanțele, care au dat rând pe rând dreptate companiei Frasinul.

Potrivit Gazeta de Bistrița, în iunie 2015, Garda Forestieră Cluj a confiscat de la compania Frasinul contravaloarea a 40.000 de metri cubi de material lemnos, adică în jur de 4,8 milioane de lei (aproape un milion de euro)

Garda Forestieră susținea atunci că Frasinul a întârziat cu 6 zile peste termenul limită înscrierea în sistemul SUMAL a lemnului deținut, transportat și comercializat. Drept urmare, instituția a considerat că lemnul nu are proveniență legală.

Amenda de 3.000 de lei aplicată de Garda Forestieră și Inspectoratul de Poliție Județean și confiscarea lemnului a venit la 6 luni de la întârzierea de înscriere în SUMAL a lemnului.

Frasinul a demonstrat cu documente că lemnul avea proveniență legală și a susținut că a fost înregistrat cu întârziere în SUMAL din cauza faptului că angajații companiei au avut liber în perioada aceea, care a coincis cu sărbătorile de iarnă.

Garda Forestieră Cluj a fost condusă și atunci și acum de Istrate Ștețco, care a susținut la proces că materialul lemnos nu avea proveniență legală și că agenții constatatori au efectuat la acea dată toate verificările, iar la confiscarea materialului lemnos s-a respectat legea.

După 4 ani de procese, Judecătoria Năsăud a dat dreptate firmei Frasinul și a anulat ambele procese verbale, inclusiv confiscarea celor 40.000 de metri cubi de masă lemnoasă. Garda Forestieră a contestat sentința dată la Năsăud, care însă a fost menținută, mai bine de 4 ani mai târziu și la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Sentința este una definitivă, astfel că Garda Forestieră Cluj trebuie să restituie masa lemnoasă confiscată atunci.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Va dați seama ce șmecherie a făcut Statul! A vândut acum 9 ani lemnele confiscate cu câteva zeci de lei metrul cub, și acuma îl despăgubește pe marele patron cu câteva sute de lei per metru cub! Cel putin de 10 ori mai mult! Că doar lemnele au fost valorificate atunci la pretul pietei, nu le-a ținut nimeni pe rampă sau în depozit atâția ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...

Clinica SANOVIL Bistrița angajează asistent medical generalist, infirmieră, personal Întreținere! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița își mărește echipa! Se caută asistent medical generalist, Infirmieră și Personal Întreținere Tehnic. Se oferă contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și salariu motivant. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...