1.6 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO/VIDEO: Vă vedem din Bistrița! Protest tăcut în fața sediului PSD

„Vă vedem din Bistrița”: Într-o tăcere aproape deplină și acuzatoare, societatea civilă din Bistrița a ieșit la protest astă-seară, în fața sediului PSD de pe Șincai. Fără să scandeze sau să vocifereze, bistrițenii au afișat mesaje precum „Alo? Coaliția de guvernare?! Când începeți să guvernați?!” sau „Lăsați justiția independentă!”.

Am doi ochi, două urechi și o țâră de minte! Povestea voastră nu mai ține! DEMISIA!”, a scris ecologistul Marius Bălan pe o coală de hârtie, în timp ce alți protestatari au purtat în mâini mesaje precum „Ministrul de justiție trebuie să fie în slujba țării, nu în slujba unui condamnat cu suspendare!”, „Alo? Coaliția de guvernare?! Când începeți să guvernați?!”, „Lăsați justiția independentă!

Am fost la majoritatea protestelor de la Ordonanța 13 încoace, doar că de felul meu sunt mai puțin vocal și consider că mai important este să particip, nu să ies în față. Ce s-a schimbat de data asta? Probabil că s-a mai scurs o picătură din paharul care s-a umplut peste măsură și în seara în care am văzut că ministrul de justiție vrea să-l demită pe procurorul general, nimeni nu a anunțat că iese sau face ceva în Bistrița – am luat hotărârea să organizez eu ceva… Ne-am inspirat de la băieții din Sibiu cu protestul lor – Vă vedem din Sibiu – și mi-ar plăcea să găsim și în Bistrița o mână de oameni să facă același lucru. Să pună un pic de presiune pe factorii decidenți. Ei zic că nu le pasă, dar sunt convins că nici nu le convine. Am senzația că anumite lucruri bune care se întâmplă în vremurile astea se datorează faptului că oamenii au început să iasă și să pună presiune pe autorități…”, a povestit pentru Bistrițeanul.ro Șandor Moldovan – inițiator al protestului, alături de Violeta Păștean, realizatorul unei emisiuni economice la AS TV.

Văd atâtea anunțuri festiviste – am mai cumpărat un aparat la spital, am asfaltat 5 kilometri de drum… dar aceste investiții nu îmbunătățesc nimic. Sunt lucrări date unor firme agreate de partid… Se mobilizează primarii și președinții de consilii pentru că simt că lumea este nemulțumită. Este cazul să nu ne ținem gura când ceva nu ne convine, pentru că ne-au demonstrat că nu guvernează în beneficiul poporului…”, a mai spus Șandor Moldovan.

„Acest tip de protest nu durează mai mult de 15 minute, se desfășoară în tăcere, nu se vorbește, nu se admit anumite cuvinte care nu ar trebui să existe în vocabularul nimănui… Este un protest al demnității, până la urmă, prin care ne arătăm dezacordul în legătură cu modul cum se dorește a fi îndepărtat procurorul general Augustin Lazăr și modul în care au fost măcelărite legile justiției și transformate în folosul unui grup… Există oameni de valoare și în PSD și în toate partidele. Ei ar trebui să se uite în jur și să ia atitudine!”, a explicat Violeta Păștean pentru Bistrițeanul.ro.

Este o iluzie că în Bistrița merg lucrurile mai bine. Atâta timp cât îl susțin necondiționat pe Dragnea – sunt toți la fel! Mai venim la protest, dacă se organizează, evident! Am participat la aproape toate protestele, inclusiv atunci când jandarmii erau mai mulți decât noi… Am participat și la Revoluția din 89, la Cluj, lângă mine l-au împușcat pe cel mai bun prieten al meu, și apoi la protestele din 90, tot în Cluj, toate etapele le-am ars, la proteste… Problema este că fiecare trebuie să rămână la locul lui, PSD-ul ar trebui să ajungă la 20%, fără să mai existe la guvernare, Biserica ar trebui să stea pe fundul ei… și tot așa…”, a punctat Ionică Scridon, un alt protestatar.

Corupția, în România, începe de jos, cancerul este foarte extins, nu înțețeg de ce lumea nu-și dă seama că suntem un stat mafiot! Dragnea ar trebui să-și dea demisia și să plece! Deși asta nu ar fi neapărat o rezolvare…”, s-a revoltat o pensionară participantă la protestul „Vă vedem din Bistrița”.

 

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/HWqwxnAmw0Q” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.