-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO/VIDEO – TRAGIC: Un copil de 5 ani, omorât de propriul tată care s-a urcat rupt de beat la volan

Un accident rutier a avut loc în Chiuza. Printre victime se află și doi copii, iar unul dintre ei ar fi în stop cardio-respirator. Elicopterul SMURD a fost solicitat în ajutor. UPDATE: din păcate, copilul a decedat. Tatăl copilului, vinovat de producerea accidentului,s-a urcat la volan deși era rupt de beat.

Un autoturism în care se aflau cinci persoane, dintre care doi copii s-a răsturnat în localitatea Chiuza. Din primele informații, unul dintre copii este în stop cardio-respirator.

La locul accidentului intervin Modulul SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud. În sprijn a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Baza Aeriană Jibou.

UPDATE:

Din păcate în ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul băiețelului în vârstă de 5 ani nu a răspuns protocolului de resuscitare aplicat, astfel că a fost declarat decesul acestuia la locul accidentului.

„Ceilalți patru pasageri sunt conștienti și cooperanți, trei prezintă mărci traumatice (inclusiv celălalt copil, în vârstă de 5 ani). Vor fi transportati la spital pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate” transmit reprezentanții ISU Bistrița.

Un adult va ajunge UPU SMURD Bistrița cu echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, iar copilul și ceilalți doi adulți vor fi transportați la CPU Beclean cu două echipaje de prim ajutor SMURD si un echipaj SAJ BN.

Cei doi copii erau gemeni.

Intervenția este în dinamică.

UPDATE 2:

„În această după-masă, pe drumul național 17D, în localitatea Chiuza, a avut loc un grav accident rutier, în urmă căruia, din păcate, un copilaș de numai 5 ani a decedat.

Acesta se afla într-un autoturism, condus pe direcția Beclean-Salva, de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Arad. Conform primelor date, se pare că acesta, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de deplasare și, într-o curbă, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat”, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 1.43mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii din Beclean au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru ucidere din culpă și conducere cu alcoolemie.

Cel vinovat de producere accidentului este chiar tatăl celor doi copii.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.