-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

FOTO/VIDEO Trafic de coșmar în Bistrița-Năsăud, la prima ninsoare serioasă!

Prima ninsoare serioasă din Bistrița-Năsăud a lăsat șoferii blocați pe drumurile din județ, dar și pe cele din municipiu, care nu erau curățate dimineața, când toată lumea se grăbea să ajungă cu copiii la școală sau la serviciu.

Bistrița-Năsăud este sub cod galben și portocaliu de ninsori de aseară și până în această seară, la ora 20.00. Potrivit meteorologilor, în mai toată țara sunt așteptate intensificări ale vântului, ninsori, precipitații mixte și polei.

În unele zone, zăpada s-a depus încă de ieri, iar astăzi și Bistrița a fost îmbrăcată cu un covor alb, spre bucuria celor mici și disperarea șoferilor, care au constatat că drumurile nu au fost curățate și au rămas blocați pe străzi și mai ales la intrările din oraș.

Sunt semnalate probleme pe vechiul drum de centură, pe străzile care duc spre Subcetate unde nu se poate urca, dar și spre Sigmir sau pe Dealul Târgului. Probleme sunt și pe strada Ghinzii, unde unii au fost nevoiți să se dea jos din mașini și să le împingă pentru a putea urca.

Începând cu ora 07:30, toate intrările în Bistrița s-au blocat. Utilajele de deszăpezire surprinse pe străzi nu par să facă față covorului de zăpadă.

Necurățat a fost la primele ore ale dimineții și Drumul Național 17, care leagă Bistrița-Năsăud de Suceava și respectiv Cluj. Probleme au fost și pe DN17 C, în zona Dealul Ștefăniței, legătura cu județul Maramureș.

 

Știre în curs de actualizare.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. Odata cu marea Democratie originala la fiecare inceput de iarna la prima ninsoare incepe isteria nationala cu suduieli catre mama NATURA si mai ales catre Primarii din aceasta tara.
    Am uitat cu totii bucuria copilariei cand in prima dimineata cand dadeam perdeaua la oparte exclamam de bucurie vazand covorasului alb de nea.
    De ce nu vreti sa retraiti acei frumosi ani curati si nevinovati ai tineretii de copil ?
    Sunt ferm convins ca edilii nu va vor lasa sa va pierdeti prin omat, lasati rautatile individuale in pace ,nu uitati ca va gasiti in POSTUL CRACIUNULUI , nu fiti nervosi si tristi la culoarea alba a zapezii, simbol al trecerii de la un anotimp la altul culoare sfanta si imaculata trimisa de ceriuri.Bucurati-va precum fermierii care au semanat cu truda pamantul sfant si munca lor este protejata pana si de zapezile asternute .
    Hai IARNA hai !!!

  2. Am avut încredere in domnul Lazany. Cuvantul lui Dumnezeu este adevarat: Blestemat este omul care se increde in om dar binecuvantat este omul care se increde in Dumnezeu.
    Domnule primar, mi-as dori sa fie ultima MARE greseala. Nu veti putea spune ca nu ati stiut ca va ninge…
    Cand am vazut orasul blocat, m-a durut sufletul. Am știut ca o sa va coste scump greseala aceasta.

  3. Mda, armata de cocalari cu SUV-uri și cazane vechi import Germania iar n-a găsit asfaltul uscat, pe drumul către școala la care învață viitorul sumbru al planetei.
    Iar autoritățile… nu deservesc poporul vrednic, după cum visează…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.