-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

FOTO/VIDEO: Toţi sunt îngrijoraţi .uneori îmi doresc să fiu o brichetă pierdută

.uneori îmi doresc să fiu o brichetă pierdută / o brichetă simplă cum erau pe vremuri / cu un corp verde mat, care, atunci când o aprinzi, are o flacără roşie cît un O mare de tipar.

dar cred că mult mai interesant ar fi dacă aş fi gaz.
dacă aş fi nu mi-ar plăcea să stau într-o brichetă transparentă
din alea cu floare înăuntru  (…)
în schimb tare mi-ar plăcea să fiu gaz
într-o brichetă din plastic mat
şi pe urmă cei care au obiceiul să se joace
nu ar şti în care compartiment e mai mult gaz
şi nimeni nu şi-ar da seama cînd sunt cu adevărat pe terminate
când mă gîndesc la asta simt că înnebunesc de fericire.

Fragmentul de mai sus face parte din volumul Toţi sunt îngrijoraţi, semnat de poetul Vasile Leac din Năsăud – cel care încheiat ieri seară, la Sinagogă, seria recitalurilor poetice. Aici a debutat festivalul internaţional de poezie şi muzică de cameră Poezia e la Bistriţa.

[arve url=”https://youtu.be/L1dc2ziy3jM” /]

Ada Milea însoţită de Anca Hanu şi Bobo Burlăcianu au deschis cea de-a XI-a ediţie a festivalului despre care Gavril Ţărmure, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură, a precizat că a crescut în prestigiu, de la o ediţie la alta.

[arve url=”https://youtu.be/bfzUPQV1UTk” /]

La eveniment a participat, discret, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, iar după prezentarea poeţilor invitaţi, Andrei Pintea (de la Librăria Humanitas Cluj) a primit Premiul Librarul anului.

Ioan Es. Pop a fost scriitorul care a primit în acest an Premiul pentru literatură al oraşului Bistriţa şi care a mulţumit pentru premiu, evocându-l într-un poem pe regretatul Gheorghe Iova…

[arve url=”https://youtu.be/2s3mqY0l2wc” /]

În Galeria LINA – a fost inaugurată expoziţia „Transgresiunea influenţelor. Trenduri” – în cadrul proiectului Mountain Plain Air, coordonat de Eugen Alupopanu şi Adrian Crîşmaru.

Poezia e la Bistriţa continuă astăzi, 12 iulie, la Restaurantul Rapsodia. Între orele 11:00 – 13:00, aici va avea loc o  dezbatere despre Poezia spaniolă contemporană.

Participă Pilar Andón (Madrid), Meritxell Gené (Barcelona), Ben Clark (Málaga), Enrique Redel (Editor Impedimenta), traducătoarele Elena Borrás Garcia şi Antònia Escandell Tur. Moderatorul întâlnirii este Marin Mălaicu Hondrari.

La Centrul Judeţean pentru Cultură (15:00 – 16:30) se desfăşoară un Atelier de lectură şi scriere creativă pentru liceeni, coordonat de Dan Coman şi Florin Partene.

La Sinagogă 18:00 – 20:00 – Recital extraordinar Eduard Kunz (Rusia) şi lecturi susţinute de Robert Şerban, Pilar Andón (Spania), Andrada Strugaru, Kateryna Babkina (Ucraina), Lubi Barre (Germania), Doina Ioanid, Jan Mysjkin (Belgia), Lavinia Bălulescu.

La Cinematograful Dacia – 20:30 – 22:30: Parking, în exclusivitate la Bistriţa. Un film de Tudor Giurgiu, după romanul Apropierea, al lui Marin Mălaicu Hondrari. Sesiune Q&A cu Tudor Giurgiu.

Ieri seară, la Poezia e la Bistriţa au citit din creaţiile lor Ioana Vintilă, Teodor Dună, Robert Gabriel Elekeş, Meritxell Gené (Spania), Merlich Saia, Tehila Hakimi (Israel) şi V. Leac.

[arve url=”https://youtu.be/B2oySAM5mEc” /]

Vasile Leac trăieşte şi lucrează în Arad şi Bucureşti, a publicat volumele de poezie Seymour. Sonată pentru cornet de hârtie (Editura Vinea, 2005, 2006, 2013), Dicţionar de vise (Editura Cartea Românească, 2006), Lucian – un experiement (Editura CDPL 2009), Toţi sunt îngrijoraţi (Editura TracusArte 2010, 2015), Unchiul este încântat (Editura Charmides 2013).

Este membru fondator al grupării literare Celebrul animal și al revistei literare Ca și cum. În 2012, împreună cu Bianca Băilă înfiinţează la Timişoara MOI. Este coautor al evenimentelor așteptarea are ceva în comun cu gulerul ridicat al hainei cu care mergi la întâlnire și al ce poți vedea pînă unde ajungi.
Participă în cadrul platformei Spații în așteptare – 2013 cu proiectul Cuptorul din fabrica de zahăr, a fost curator al evenimentului W.A.D. Arad, 2014, a realizat filmele The Village Drones (l) (2014), The Village Drones (ll) (2015), Trasee descriptive cu intrus (2016).

Tehila Hakimi, poetă și prozatoare care trăiește în Israel. Scrie poezie, ficțiune și romane grafice. Volumul său de poezie מחר נעבוד a primit în 2015 premiul Bernstein pentru literatură. Romanul său grafic, În apă și volumul ei de nuvele Compania (2018) au fost publicate la Editura Resling. A câștigat premiul pentru literatură al Fundației Yehoshua Rabinowitz și Premiul Levi Eshkol din 2018 pentru scriitorii evrei. A fost rezidentă în cadrul programului Fellbright International Writing Program din 2018 la Universitatea din Iowa. Povestirile și poeziile ei au fost traduse și publicate în reviste literare din SUA, Croația, Austria și Spania.

Merlich Saia (1982, București). Garda de corp, publicat în 2014 la editura Tracus Arte, constituie debutul editorial al autorului. Volumul a primit premiul național de poezie „Mihai Eminescu“ pentru Opera Prima, Botoșani, 2014, premiul „Mihai Eminescu”, Chișinău, 2015, premiul „Mircea Ivănescu”, Sibiu, 2015 și a fost nominalizat la premiile Uniunii Scriitorilor din România

Meritxell Gené (Lleida, 1986) este poetă catalană și compozitoare. A absolvit studiile muzicale la Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității din Lleida, s-a concentrat pe producția ei muzicală cântând o mare varietate de poezii. A publicat un album complet dedicat poetului Màrius Torres și „Branques” – dedicat poeților din țările catalane.

Pe parcursul carierei sale muzicale, în calitate de cântăreață și compozitoare, a publicat în 2018 prima carte de poezie „Després dels esbarzers” („După murele sălbatice”). În prezent, Meritxell Gené lucrează ca profesoară.

Robert Gabriel Elekes (1985, Braşov). În 2012 a primit titlul de doctor de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu pentru o lucrare despre literatura de expresie germană din România în perioada comunismului. În 2015 publică volumul său de debut „aici îmi iau dinții-n spinare și adio” la editura Tracus Arte (Premiul Național de Poezie Iustin Panța pentru debut și Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Prima).

În 2018 publică volumul de poezie „o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine” la Casa de Editură Max Blecher pentru care primește Premiul Tânărul Scriitor al Anului 2018 și premiul Observator Universitas. Selecții din opera sa au fost traduse și publicate în maghiară, germană, engleză și neerlandeză. Este fondatorul și coordonatorul clubului de lectură Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets și al festivalului de poezie cu același nume.

Teodor Dună (n. 1981) a absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat volumele: trenul de treieşunu februarie, Editura Vinea (2002 – Premiul Național „Mihai Eminescu”, Opera Prima, Botoșani); catafazii, Editura Vinea (2005); de-a viul, Editura Cartea Românească (2010); Der lärm des fleisches (trad. de Georg Aescht), Edition Solitude, Germania (2012); obiecte umane, Editura Cartea Românească (2015 – Premiul Cartea de Poezie a anului 2015, Gala Tinerilor Scriitori) și kirilă, Editura Tracus Arte (2017 – Premiul „Matei Brâncoveanu” pentru literatură). Grupaje din poemele sale au fost traduse în franceză, engleză, suedeză, spaniolă, bulgară, maghiară.

Ioana Vintilă (1997, Sibiu). Este studentă în anul III, la secția de inginerie științifică – biotehnologie, a Facultății de Biologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A făcut parte din cenaclul sibian Zona Nouă. În 2016 a reprezentat România la PEN International New Voices Award, ocupând locul al II-lea.

A publicat poeme în reviste precum Observator Cultural, Vatra, Timpul, Echinox, Euphorion, Zona Nouă etc. Este prezentă în antologia Tu, înainte de toate, Editura Paralela 45. Primul ei volum, Păsări în furtuna de nisip, a fost publicat în 2018 la Casa de Editură Max Blecher, în urma câștigării concursului de debut organizat de editură.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...