0.3 C
Bistrița
joi, ianuarie 23, 2025

FOTO/VIDEO: TOT ce trebuie să știți despre primul ajutor, resuscitare și manevrele Heimlich

Prezent în emisiunea LIVE Bistrițeanul.ro, dr. Tiberiu Tudor a oferit o lecție VITALĂ. Acesta a explicat teoretic, și practic, cum se acordă primul ajutor, manevrele de resuscitare și modul în care se acționează dacă o persoană se îneacă. Manevrele au fost explicate atât pentru victime- adulți cât și victime- copii.

Miercuri, în emisiunea LIVE Bistrițeanul.ro, a avut loc o lecție de prim ajutor. Dr. Tiberiu Tudor a explicat, pe îndelete, teoretic și practic, modul în care se acordă ajutorul.

Acesta a subliniat câteva aspecte, printre care, importanța apelării IMEDIATE a numărului unic 112, dar și ajutorul pe care îl oferi, pe loc, victimei. De multe ori, această primă intervenție, chiar dacă nu e oferită de o persoană specializată, POATE salva viața.

După emisiunea asta chiar am învățat să resuscitez, acum știu ce am de făcut în caz de ceva”, au afirmat mai multe persoane care au urmărit emisiunea.

Ar fi ideal să urmăriți întregul VIDEO, chiar dacă e mai lung.

Dr. Tiberiu Tudor explică foarte clar toată logica primului ajutor în prima parte a emisiunii. De la minutul 39 încolo e partea practică.

Pe final e partea cu resuscitarea celor mici. Acest subiect a fost atins mai puțin, dar dr. Tudor va reveni în studio pentru a explica mai pe larg acest lucru, într-o emisiune viitoare.

Mai jos, aveți câteva imagini, cu „lecția teoretică”. Vă recomandăm să vi le salvați și să le studiați:

Iar aici, emisiunea doctorului Tudor, cu explicațiile mai pe larg și cu partea practică:

[arve url=”https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/275925873327997/” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...

Clinica SANOVIL Bistrița angajează asistent medical generalist, infirmieră, personal Întreținere! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița își mărește echipa! Se caută asistent medical generalist, Infirmieră și Personal Întreținere Tehnic. Se oferă contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și salariu motivant. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...