Doi bărbați din Mureșenii Bârgăului, tată și fiu, au fost reținuți după ce au provocat, în seara de 9 aprilie, un scandal pe o stradă din localitate. Bărbatul de 62 de ani l-a lovit cu toporul în cap pe un tânăr de 23 de ani. Victima este Tiberius Buta, care zilele trecute a cucerit al 7-lea titlu de campion național la skandenberg.
Un scandal a avut loc miercuri seara pe o stradă din Mureșenii Bârgăului, în urma căruia doi bărbați, cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, au fost reținuți.
Victima este Tiberius Buta, singurul sportiv din județul nostru care participă la competițiile de skandenberg din țară și de peste hotare. Acesta a cucerit zilele trecute cel de-al 7-lea titlu de campion național la skandenberg.
FOTO – EXCELENT: Bârgăuanul Tiberius Buta, al 7-lea titlu de campion național la skandenberg!
„În seara de 9 aprilie am ieșit de la muncă, lucrez la un gater, și bărbatul de 33 de ani, tatăl, mama și concubina lui mă așteptau. El mi-a făcut semn că vrea să vorbim, am mers liniștit și am vorbit cu el”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro acesta.
Se pare că discuțiile au pornit de la niște probleme mai vechi de la muncă, cei doi fiind colegi, iar apoi lucrurile au degenerat.
Bărbatul de 62 de ani l-a lovit cu o secure în creștetul capului pe Tiberius Buta.
„Am ținut mâna și nu m-a lovit foarte tare. Tânărul de 33 de ani avea o rozetă pe mână și l-a lovit în tâmplă pe unchiul meu, care era cu mine. Apoi l-a lovit cu picioarele în cap. Eu nu am mers pe scandal…
Inițial am refuzat transportul la spital, nu am simțit nimic pe moment de la adrenalină. Am mers apoi la Poliție la declarații, la Medicina Legală. Apoi acasă a început să îmi curgă sânge, am observat pe pernă, și m-am dus direct la urgențe. Acolo mi-au făcut analize, perfuzii, tot ce a trebuit…Acum sunt bine„, ne-a mai spus acesta.
Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi mai jos:
Scandal și lovituri cu toporul la Mureșenii Bârgăului! Tată și fiu, reținuți
Tot ce înseamnă atac cu arma înseamnă tentativa de omor. Stii ca te puteau omori? Ai avut noroc. Cei doi merita sa stea puțin în pușcărie poate acolo scapa sapunul si se linistesc, le trec aerele de bătăuși.