-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

FOTO/VIDEO – Spectacol pe două roți la Marea de la Munte! Salteaua pentru giumbușlucuri – noutatea de anul acesta

Aflat deja la cea de-a noua ediţie, Colibiţa Bike Fest s-a desfăşurat în apropierea lacului Colibiţa, unde, ca în fiecare an, au fost aşteptaţi peste 1.000 de pasionaţi de ciclism. Ziua s-au întrecut în trick-uri periculoase, iar noaptea au petrecut pe muzică bună.

Preț de 3 zile, Colibița s-a transformat în capitala ciclismului, găzduind cea de-a noua ediție a Colibița Bike Fest. Au avut loc concursuri la cinci discipline diferite: XC Maraton, Dual, Trial, Dirt Jump şi, inclusiv, Street Style. Participanţii au fost premiaţi cu bani sau cu accesorii pentru biciclete, în funcţie de locul pe care s-au clasat, dar şi de proba la care au participat. Festivalul de ciclism este organizat de The Kollective, în parteneriat cu Primăria Bistrița Bârgăului și Shotgun.

Concursul-vedetă din cadrul festivalului pare să fi fost cel de Street Style, care s-a desfăşurat sâmbătă, 11 august. Organizatorii anunţau faptul că o mare parte din riderii din Bucureşti şi din ţară vin special pentru acest concurs. Circulaţia a fost oprită pe parcursul acestuia, iar drumul a rămas accesibil exclusiv pasionaţilor de Street Style. Pe toată suprafaţa, au fost amplasate diferite elemente de street, care se găsesc, în mod normal, în mediul urban.

Băieţii s-au gândit la toate! Au pregătit inclusiv o saltea specială pentru exerciţii, ca să fie folosită de toţi cei mai puţin curajoşi, care vor să se antreneze înainte de a se juca periculos pe rampele normale.

„Pentru concursul de Dirt Jumping am pregătit o saltea specială pe care oamenii pot să exerseze trick-uri noi. O să fie o saltea de 10 pe 10 metri şi oricine vrea să înveţe ceva nou poate să sară pe perna de aer şi, ulterior, dacă are curaj, să încerce şi pe rampe”, a menţionat Adrian Timiş, unul dintre organizatorii Colibiţa Bike Fest, pentru Bistriţeanul.ro.

Vineri, în prima zi a festivalului, organizatorii anunţau faptul că vor fi peste 150 de rideri şi că se aşteaptă la peste 1.000 de spectatori, anul trecut fiind prezenţi în jur de 2.000 de amatori de ciclism veniţi din toate părţile: Suceava, Mureş, Botoşani, Cluj, Braşov, Harghita, Covasna şi chiar din capitală.

Zona pentru camping s-a dovedit a fi destul de mare pentru asigurarea cazării majorităţii riderilor, iar, dacă în anii trecuţi locurile de parcare au reprezentat o problemă, anul acesta organizatorii au suplimentat locurile, ca toată lumea să se instaleze în siguranţă şi să petreacă în linişte.

Chiar dacă tinerii au venit la Colibiţa Bike Fest din pasiune pentru ciclism, nu au pierdut ocazia de a se şi distra în cele două seri ale festivalului. Dacă ziua s-au desfăşurat concursuri de toate categoriile, pe timpul nopţii atmosfera a fost întreţinută de câţiva DJ din judeţ, dar nu numai. Petrecerile au ţinut până dimineaţa.

„Motocicliştii sunt, de asemenea, alături de noi. Noi participăm la evenimentele lor, iar ei susţin evenimentele noastre. Ideea e să fii în natură, să faci un pic de mişcare, să te bucuri de pasiunea ta şi să stai cu oameni faini … ”, a declarat Adrian Timiş, pentru Bistriţeanul.ro.

Mia Biligan 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...