-4.9 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

FOTO/VIDEO Spectacol în prima zi la Trofeul „Carpați”! Serbia învinge Spania, România face egal cu Austria

Noua Sală Polivalentă din Unirea a găzduit cea de-a 55-a ediție a Trofeului „Carpați”, competiție de tradiție pentru România. În prima zi de turneu s-au duelat patru echipe, iar rezultatele au fost neașteptate.

Trofeul „Carpați” are o istorie lungă și tradiție în România pentru handbalul feminin. Este o competiție neoficială, dar cu mare importanță pentru că dă o imagine clară, în meciuri amicale, asupra formei pe care o au echipele naționale înaintea competițiilor oficiale precum Campionatul European sau Campionatul Mondial.

Sala Polivalentă din Unirea a fost inaugurată prin acest turneu internațional.

În prima zi a turneului organizat la Bistrița, 29 septembrie, s-au întâlnit de la ora 17:30 naționala de handbal feminin a Serbiei și cea a Spaniei, iar de la ora 20:00, România a întâlnit Austria.

Naționala Serbiei a învins greu Spania, vicecampioana mondială, la Bistrița. Ambele echipe au jucat un meci frumos, iar antrenorii au rulat jucătoare, oferind minute aproape tuturor handbalistelor. La pauză, Spania conducea Serbia cu 17-16, însă vecinele din Vest au reușit să învingă o echipă de temut precum Spania într-o pasă proastă a ibericelor cu 30-28.

România, egal cu Austria

Echipa națională de handbal a României a scos un egal în ultimele secunde cu Austria, o echipă bine închegată cu un antrenor român, Herbert Muler, român plecat de mult timp în Austria. Echipa Austriei are drept avantaj faptul că echipa joacă într-o formulă omogenă de mult timp și face parte din echipele puternice din a treia urnă valorică europeană. România schimbă în mai puțin de doi ani al patrulea antrenor.

Selecționerul României, Florentin Pera, a rulat mai puține jucătoare românce în joc. Cristina Neagu a fost MVP și a marcat 11 goluri din 32 ale României.

Naționala României conducea la pauză la scor minim Austria, 16-15. A doua repriză a fost una proastă pentru România, iar  Austria a preluat conducerea. Înainte cu 3 minute de final, oaspeții conduceau la două goluri. Experiența unor jucătoare din teren precum Laura Pristăvița, Mădălina Zamfirescu sau Cristina Neagu au făcut ca scorul final să fie egal, 32-32.

Jucătoarea Gloriei Bistrița, Yulia Dumanska, a apărat o repriză în poarta României și a primit titlul de cea mai bună jucătoare a meciului după o prestație modestă.

Turneul de handbal feminin continuă și în 30 septembrie și 1 octombrie.

Iată programul:

Ziua 2, 30 septembrie

  • Austria – Spania 17:30
  • Romania – Serbia ora 20:00

Ziua 3, 1 octombrie

  • Serbia – Austria 17:30
  • România – Spania 20:00

La începutul meciurilor au existat probleme tehnice, iar imnurile de stat nu au mai fost date în difuzoarele polivalentei. Sârboaicele s-au descurcat singure, iar româncele au cântat la unison cu publicul:

Tehnica, bat-o vina! Sârboaicele și-au cântat singure imnul

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.