GB Instaplan Bistrița – una dintre cele mai importante companii locale dedicate lucrărilor de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat din județ – implementează o soluție de ultimă generație, la Spitalul Clinic de Urgență Bistrița: tavane radiante. Este vorba despre un sistem ultra-modern, care nu presupune aparate de aer conditionat sau calorifere: prin tavan se climatizează întreaga construcție.
Inovație în proiectare, soluții și sisteme inteligente cu randament economic excelent – au fost punctele tari pe care tinerii ingineri de la GB Instaplan Bistrița au pariat, în urmă cu câțiva ani, atunci când, timid, au deschis compania care într-un timp scurt a ajuns să se impună pe piața instalațiilor de orice fel.
Astăzi, în portofoliul firmei se află inclusiv o mare parte din lucrările de climatizare și modernizare a instalațiilor de tot felul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Astfel că, la final, vom avea sisteme inteligente – proiectate și implementate de o companie locală.
Colaborarea GB Instaplan cu Spitalul Clinic de Urgență Bistrița a început odată cu relocarea centralei termice de 1,7 MW din curtea instituției.
„Pentru construirea noului spital, a trebuit relocată centrala termică. Aici erau adăpostite centralele pe aburi și pe gaz, stația de oxigen și altele. Toate utilitățile principale ale spitalului trebuiau relocate pe un teren alăturat, unde s-au realizat construcții noi.
Acolo s-au relocat toate utilitățile spitalului, în 2022, dacă nu mă înșel, fără a se întrerupe funcționarea spitalului.
Prin eficientizarea aceasta s-a eliminat cazanul pe aburi, am păstrat cele două cazane pe gaz existente și am mai adăugat un cazan pe gaz suplimentar . Astfel s-a asigurat necesarul de căldură pentru întreg spitalul. Tot atunci, am refăcut tot ce înseamnă instalații mecanice în interiorul centralei termice.
Am discutat cu cei din administrația spitalului acum vreo jumătate de an și i-am întrebat cât de mulțumiți sunt și care sunt efectele.
Mi-au răspuns că primul lucru pe care l-au observat este faptul că s-a înjumătățit consumul de gaz la spital. Ori aici vorbim de un consum foarte mare, iar 50% reducere a consumului este foarte mult”, a admis George Brănișteanu pentru Bistrițeanul.ro.
Ulterior, a început șantierul la noua aripă a spitalului. Compania GB Instaplan Bistrița nu a fost implicată în aceste lucrări de la început.
Abia după ce s-a început lucrul în interior, au fost contactați de o firmă din Mureș care semnase contractul pentru instalații. Firma a propus companiei din Bistrița să li se alăture și să se ocupe de partea de instalații termice.
Era vorba practic de sistemul de încălzire și răcire din noul spital, iar GB Instaplan a acceptat sa fie prima companie locală care implementează acest sistem la o asemenea scară. Un sistem ultra-modern, care nu presupune aparate de aer condiționat sau calorifere, totul se face prin tavan care climatizează întreaga construcție.
„Lucrăm aici de la finalul lunii februarie 2024. Suntem într-o stare destul de avansată. Am terminat în interior tot ce înseamnă consucte de distribuție agent termic și conducte. Ne-a mai rămas doar montajul panourilor radiante în tavan.
Există două puncte termice, unul deasupra, pe clădire, iar unul în subsol. Punctul termic de pe clădire este finalizat. Săptămâna viitoare ne ocupăm de camera tehnică de la subsol.
Tot în clădirea nouă a spitalului, ne ocupăm de instalațiile de limitare și stingere a incendiilor. Este vorba despre instalațiile de hidranți interiori, lucrare care este finalizată în proporție de 80%.
Aici mai avem de montat hidranții, după ce se fac finisajele. Rețeaua din interior este executată deja. Panourile solare pentru prepararea apei calde pentru consum, care vor fi montate pe acoperiș, sunt tot în sarcina noastră…”, a mai precizat George Brănișteanu, directorul GB Instaplan.
Compania se va ocupa și de reabilitarea vechii clădiri a spitalului.
„Ne focusăm, între timp și pe clădirea veche a spitalului, care va intra curând în reabilitare. Aici ne vom ocupa de lucrările de ventilație și climatizare. Se va lucra și aici etapizat, în așa fel încât funcționarea să nu fie afectată deloc. Practic se vor închide parțial etajele. Se va lucra pe jumătate de etaj, se va renova, apoi pacienții vor fi mutați în secțiunea renovată și finalizată. După care vom aborda cealaltă jumătate a palierului”, a completat George Brănișteanu.
Impresionant este faptul că – odată finalizate toate aceste lucrări – GB Instaplan devine compania locală care reușește să realizeze întreg sistemul de încălzire și răcire al spitalului, în toate clădirile instituției.
Mai multe detalii despre activitatea și performanțele GB Instaplan descoperiți accesând linkul de mai jos:
Sistemul inovativ de încălzire și răcire prin tavan implementat la Spitalul Județean este un exemplu excelent de tehnologie eficientă și economică. Reducerea consumului de gaz cu 50% este impresionantă, iar soluțiile moderne contribuie la un mediu mai sustenabil.
Incalzirea cu panouri radiante este una dintre cele mai ineficiente…racirea da. Se va observa in timp, cand se va solicita schimbarea solutiei, ca e frig la nivelul podelelor.