2.9 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

FOTO/VIDEO. Să dăm Cezarului ce este al Cezarului: Urale și aplauze pentru 50 de ani de performanțe excepționale

În Bistrița anilor ’60 – orașul pensionarilor, cum le plăcea localnicilor s-o alinte din cauza liniștii, a curățeniei și a aerului de burg care se simțea seara, când lumea ieșea la plimbare pe bulevard – era vremea în care intelectualii își formau orchestre, cântau în cor, jucau teatru, iar la Casa de Cultură se înfiripa ansamblul folcloric cerut de copiii de țărani care formau noua clasă muncitoare a orașului…

Din această nevoie de cultură, s-a decis în vara anului 1969, înființarea pe lângă Școala Generală Nr. 2 din Bistrița, cu sprijinul autorităților, a unei clase de muzică și a uneia de arte plastice –  cu statut de program integrat de artă.

Celebrăm în acest an școlar 50 de ani de la înființare, 50 de ani de premii obținute anual la olimpiadele și concursurile naționale de muzică, 50 de ani de speranțe investite în absolvenți, 20 de ani de când la conservator sau alte licee de specialitate sunt trimiși și studenți din Bistrița și 50 de ani în care publicul meloman din Bistrița a fost delectat cu spectacole, concerte și producții profesioniste ale elevilor și profesorilor. Celebrăm, totodată și 5 ani de la înființarea profilului pedagogic și de la prima generație de dăscălițe formate în Liceul „Tudor Jarda”… Rezultatele și premiile obținute de elevii de la „Tudor Jarda” au avut trei mari piloni de susținere în tot acest timp: Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Bistrița și Centrul Județean pentru Cultură, cărora le mulțumim…!”, a precizat profesoara Bianca Vasile, în deschiderea concertului aniversar susținut de elevi, profesori și absolvenți ai Liceului de muzică „Tudor Jarda”.

Dacă acum 50 de ani aveam o clasă de muzică unde predau 3 profesori de vioară, 2 de pian și o învățătoare, azi avem un liceu de muzică care face lucruri minunate. Liceul de muzică „Tudor Jarda” face foarte multă cinste municipiului Bistrița în mod special, județului nostru și contribuie în mod serios la promovarea acestor locuri minunate… Este momentul să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, precizând că toți sunteți valoroși, că fiecare aduceți plus valoare într-o măsură mai mare sau mai mică. Aducem un omagiu tuturor celor care își desfășoară activitatea acolo...”, a recunoscut Radu Moldovan președintele CJ, prezent la concertul aniversar. Alături de el, a urcat pe scenă și viceprimarul Cristian Niculae – cei doi oferind diplome de excelență și flori profesoarei Floarea Sfechiș, prima directoare a școlii de muzică, și actualei directoare, Raluca Mărginean.

Educația și creșterea calității în actul de învățământ reprezintă priorități în anii următori pentru mine și colegii mei din Primăria Bistrița. Vă anunț cu bucurie că în acest an vor începe și lucrările de reabilitare și modernizare la Liceul Tudor Jarda. Investiția cuprinde corpul A, B și sala de sport a liceului, termenul de execuție fiind de 2 ani. Sunt convins că investind în educație, investim în viitorul tinerilor noștri, care sunt principalul motor de dezvoltare al comunității noastre. Vă felicit și vă mulțumesc pentru rezultatele excelente obținute de-a lungul existenței acestei școli…!”, a transmis și viceprimarul Cristian Niculae.

Spectacolul a început cu un colaj de muzică românească interbelică, admirabil interpretat de profesorii Ovidiu Patrașciuc (vioară), Radu Tofan (pian), Mihai Berchi (contrabas), Iasmina Palage (flaut, clasa a XI), Maria Lăpușan (vioară, clasa a XI-a) și Alexandru Grecu (chitară, clasa a XI-a).

[arve url=”https://youtu.be/ZQW4v_Va_7A” /]

Au mai urcat pe scenă Alexandra Zbâncă (absolventă a Academiei de Muzică „Gh. Dima” și colaboratoare a grupurilor Pro Opera și Icoane), Bogdan Popa (chitară, clasa a IX-a, prof. coordonator Valentin Pop), Maria Lăpușan (clasa a XI-a, vioară, prof. coordonator Daniel Dumitriu) și Silviu Avram (canto popular, clasa a XII-a, prof. coordonator Cristina Bălan).

Onișor Rodilă, masterand la compoziție în anul II la Academia „Gh. Dima” și profesor de improvizație jazz la Școala de Arte din Cluj și-a cucerit publicul interpretând o piesă a lui Johnny Răducanu.

[arve url=”https://youtu.be/BMChVHQ58Hc” /]

Din spectacol nu a lipsit nici Alexa Dragu (elevă în clasa a XII-a la canto clasic, prof. coordonator Roxana Costeanu), finalistă în emisiunea Vocea României, care  și-a cucerit astă-seară publicul cu o dificilă arie din Donizetti:

Anamaria și Cristiana Pastor (clasa a X-a, prof. coordonator Delia Sima) au smuls zâmbete și hohote de râs cu o scenetă plină de umor, pe scenă evoluând apoi și Iasmina Palage, Alexandra Iuga (studentă în anul II la Academia „Gh Dima”, colaboratoare a Asociației Raita Vox sau solistă în concertele susținute de Noua Orchestră Transilvană), Alexandru Grecu și Marian Bălan – absolvent al Academiei „Gh Dima”, profesor la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță”, colaborator al Operei Naționale din Cluj, și câștigător al Marelui Premiu la Sibiu Jazz Festival, alături de formația Hot Club.

Mihai Cristea (student în anul III la Academia de Muzică din Cluj și colaborator-organist la Biserica Romano-Catolică din Sibiu) a fost îndelung aplaudat de public și convins să ofere un bis – spectacolul de la Dacia încheindu-se cu un micro-recital al ansamblului folkloric condus de Horațiu Cigu, fiul maestrului Ștefan Cigu.

[arve url=”https://youtu.be/9ntNBEhP8Uk” /]

De altfel, ansamblul își are originile în anii 2002-2003, când Horațiu Cigu a înființat în liceul de muzică „Tudor Jarda” ansamblul de muzică populară „Dor Transilvan Junior”. Pe atunci în ansamblu cânta inclusiv marele tenor de azi Ștefan Pop, acum formația având în componență foști elevi ai liceului, acum instrumentiști profesioniști, doi elevi și doi profesori – toți întâmpinați cu aplauze și urale de publicul din sală. Ei le-au acompaniat pe îndrăgitele soliste Oana Matei Coruți, Larisa Bozbici și Anuța Motofelea.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...