13.2 C
Bistrița
vineri, martie 14, 2025

FOTO/VIDEO: S-au adunat din toate colțurile țării la Bistrița! Sute de concurenți au venit să arate ce pot!

Aseară s-a dat startul unui festival ce se anunță promițător, la noi în oraș. Festivalul Național Concurs de Folclor „Dor Românesc” a debutat cu o ediție de excepție. O mulțime de spectatori, artiști și coregrafi au fost prezenți la parada ce a început la 18:30, urmată de deschiderea propriu-zisă.

La ora 19:00 se intona imnul României pe scena amplasată la capătul Pietonalului. Tinerii au purtat cu mândrie un drapel al României de mari dimensiuni, concomitent cu intonarea odei. Emoții mari printre participanți, dar și printre coregrafi și organizatori. Unul dintre ei și-a făcut timp să ne spună impresiile de început de festival.

Sunt foarte mulțumit, avem foarte multă lume, în jur de 550 de artiști care participă la festival și, după cum se poate observa, mulți bistrițeni sunt deja prezenți. Îi așteptăm în număr mult mai mare alături de noi, pentru copii trăim și prin ei supraviețuim. Emoțiile sunt la locul lor, ca la orice festival concurs. Concurenții încearcă să se destindă, dar în sufletul lor sunt emoții mari pentru că în cadrul acestui concurs sunt cele mai mari premii din țară oferite vreodată la un festival național. Vrem să atragem cât mai mulți turiști și artiști, de altfel. 18 formații folclorice din România se află azi și mâine la Bistrița. Pe parcursul festivalului cei invitați din afara județului sunt cazați la diferite hoteluri și pensiuni. La mulți ani bistrițeni, la mulți ani România!”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Adrian Pașcu, organizatorul evenimentului.

Prin mulțimea de tineri îmbrăcați în straie populare i-am găsit pe cei de la ansamblul „Ceatăra”.

Am fost invitați și am răspuns invitației cu mare drag. Am venit să cunoaștem cât mai multă lume, să ne distrăm și să ne facem prieteni noi și să acumulăm experiență. Noi nu ne așteptăm neapărat la un premiu. Sâmbătă ne întoarcem acasă”, spun membrii ansamblului „Ceatăra” din Carei, Satu Mare.

De asemenea, tinerii se declară foarte mulțumiți și încântați de Bistrița.

Marina Coroian

[arve url=”https://youtu.be/d-XvA4Qz1yQ” /]

[arve url=”https://youtu.be/RT8sloNMUhw” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grill StopBistrița: Ciolan de porc ROTISAT și platouri generoase, pentru o masă copioasă alături de familie sau prieteni

O masă copioasă alături de familie sau de prieteni se poate organiza imediat. Grill StopBistrița pregătește...

Vizibilitate perfectă, siguranță sporită!

MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița - Dealer & Service Autorizat Škoda, lansează o ofertă specială pentru posesorii de automobile Škoda fabricate între 2018 și 2020:

Clinica Sanovil angajează kinetoterapeut, Centrul Micul Prinț caută psiholog. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița angajează Kinetoterapeut, iar Centrul Micul Prinț caută psiholog / psihopedagog. Pleșcăviță Bistrița are nevoie de personal Fast Food. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, EUROCOMPOZITE, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING.