21.9 C
Bistrița
duminică, aprilie 20, 2025

FOTO/VIDEO – Revista Ilustrată, din nou pe piața publicistică: Peste 400 de pagini de articole inedite și foarte valoroase

Revista Ilustrată – una dintre primele publicații din Bistrița a reapărut de astăzi pe piață, într-o nouă formulă editată de Centrul Județean pentru Cultură BN. Revista a văzut lumina tiparului în ianuarie 1898, grație implicării preotului și animatorului artistic Ioan Baciu. Redactor responsabil era învățătorul, folcloristul și scriitorul Ion Pop Reteganul. 

De altfel, cel mai recent număr al Revistei Ilustrate este dedicat personalității lui Ion pop Reteganul. Managerul instituției, Alexandru Pugna, a explicat celor prezenți că după 12 numere extrem de reușite, Revista ilustrată și-a încetat apariția acum aproape 15 ani.

Centrul Județean pentru Cultură a decis să reia publicare revistei, numărul 13 fiind lansat astăzi, de Ziua Culturii Naționale.   

Ce este cultura, dacă nu actul de identitate al unui popor ? Cu ce ne putem individualiza în concertul marilor națiuni ale lumii dacă nu prin cultură ?

Prin bogăția spirituală extraordinară care ne identifică, ne dă personalitate și ne face să fim unici… Referindu-ne la cultură și la bogăția culturală a românilor, suntem fără îndoială printre cele mai bogate neamuri de pe acest pământ. Chiar dacă la alte capitole poate stăm mai puțin bine, la cultură și la valorile spirituale pe care le-a dat universalității neamul românesc suntem în frunte”, a subliniat Alexandru Pugna, managerul Centrului Județean pentru Cultură BN. 

Ioan Pintea, managerul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” este cel care a inițiat în 2004 reluarea apariției Revistei Ilustrate.

Acesta s-a declarat fascinat de personalitatea lui Ion Pop Reteganul, precizând că la Casa Colecțiilor din Bistrița o sală îi poartă numele. Tot acolo poate fi studiat și lecturat și proaspătul număr al Revistei Ilustrate.

Camelia Tabără, vicepreședintele Consiliului Județean BN, a subliniat importanța acestei sărbători. „E un moment de referință și de reflexie. Este un moment în care trebuie săne gândim care ne este menirea și ce trebuie să facem pentru a nu ne pierde valorile. Încă mai purtăm tarele comunismului, într-o lume care se globalizează și se uniformizează, într-o perioadă în care – vrem, nu vrem – copiii ne pleacă…”.

Cu prilejul relansării Revistei Ilustrate, au luat cuvântul și vicepreședintele CJ BN Tiberiu Ciprian Kecskes-Simionca, dar și jurnalistul Menuț Maximinian. 

Emilia Ometiță, cercetător la Centrul Județean pentru Cultură și coordonator al proiectului, a povestit despre cuprinsul Revistei Ilustrate.

S-au păstrat o parte din rubricile vechi ale publicației care se dorește o oglindă a activității culturale din județ. Revista cuprinde studii de specialitate, dar și recomandări de lecturi sau pagini dedicate istoriei locale. Fotografia de pe copertă îi aparține lui Ioan Șușca din Sângeorz-Băi, a mai explicat Emilia Ometiță. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.