3.7 C
Bistrița
vineri, aprilie 11, 2025

FOTO/VIDEO – Provocarea elevilor de la LOGOS: ”Mulțumește ne-ncetat!”

Liceul Creștin Logos are deja o tradiție în a sărbători Ziua Mulțumirii. Astăzi au ieșit din nou, cu mic, cu mare, în parcul Regele Mihai I unde au expus motivele de mulțumire. Mai mult, au și cântat și au provocat pe cei mari să scrie și ei motivele de mulțumire.

Mulțumirea este un gest atât de simplu, dar la care apelăm atât de rar. Tocmai de aceea am decis ca pentru o zi să îi punem pe copii să se oprească din tot și să mulțumească…” este gândul care stă la baza unui eveniment cu tradiție, la Liceul Creștin Logos.

În fiecare an, preșcolarii și școlarii de la ”Logos” au o ”Zi a mulțumirii”. Anul trecut au ieșit din tipar, sărbătorind pentru prima dată, în afara zidurilor școlii, această zi de mulțumire și recunoștință.

Și astăzi, zona foișorului din parcul Regele Mihai I a fost împânzită de foi pe care elevii Liceului Creștin Logos au scris motivele lor de mulțumire. Aceștia s-au declarat  recunoscători pentru familie, sănătate, un loc unde să stea, diferite obiecte sau animăluțe, iubire sau pace.

La ora 12.00, elevii și părinții lor s-au strâns cu toții în jurul foișorului, mulțumind, prin cântec, lui Dumnezeu, pentru tot ceea ce le-a dat.

Cei mai mici, preșcolarii, au avut în incinta școlii un moment în care au adus mulțumiri prin cântec, au înălțat rugăciunea domnească ”Tatăl nostru” și au mâncat bunătăți.

Din ceea ce au primit, ca semn de recunoștință, au dus și bunicilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bistrița, dar și persoanelor cu dizabilități de la Fundația Bucuria.

”Măcar pentru o zi să ne oprim și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate: pentru bogăția de pe masă, sănătate, familie, pentru tot ce ne dă. De aceea, din masa bogată pe care am avut-o, plină de bucate alese aduse de părinții copiilor, am dăruit și bunicilor și persoanelor cu dizabilități. 

A fost o zi frumoasă, cu mulțumire pe fețe, în inimă și în relațiile dintre noi!” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, coordonatorul evenimentului, educatoarea Simona Rauca.

Evenimentul preșcolarilor de la LOGOS, anul trecut:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: