5.4 C
Bistrița
vineri, decembrie 20, 2024

FOTO/VIDEO – Protest pentru salvarea fostei biblioteci din Bistrița: „Nu acceptăm demolarea clădirii! Nu vrea administrația să se miște ? O băgăm noi în priză”

Înarmați cu mesaje „STOP DEMOLARE” și construind chiar la fața locului un panou uriaș – bistrițenii s-au adunat astăzi pe strada Gării. Au protestat, încercând să tragă un semnal de alarmă și să salveze de la demolare fosta bibliotecă. 

Clădirea de pe str. Gării nr. 2 a fost construită în 1904 de avocatul Dumitru Ciuta din Rebrișoara. A fost doctor în științe juridice, fiind unul dintre bistrițenii care s-au implicat activ în realizarea Marii Uniri din 1918.

Este același dr. Ciuta care apare în celebra fotografie cu George Coșbuc și Ion Luca Caragiale – pe o terasă din Sângeorz-Băi.

„Nu putem accepta ca lângă fostul zid al cetății, într-un oraș german care a făcut parte din Siebenburgen, să apară un mastodont. Nu spunem că nu suntem de acord cu investitorii. Dar nu la intrarea în centrul istoric. Niciun oraș european nu își permite să demoleze o asemenea minune arhitecturală.

În acest an imobilul a împlinit 120 de ani! A fost construit în 1904. Dacă suntem o țară normală la cap, nu putem îndrăzni să ne gândim că vine administrația și eliberează un act criminal pentru noi, bistrițenii care am împrumutat o carte de aici. Acest imobil este un templu bistrițean al cărții. Nu avem voie să renunțăm la el !”, a avertizat ecologistul Marius Bălan.

Florin Chereji, președintele Bistrița Civică, a reamintit că imobilul a fost oferit inițial spre cumpărare celor din Primăria Bistrița și Consiliul Județean. Dar autoritățile nu au răspuns acestei oferte.

Florin Chereji a amintit și de nesperata victorie a românilor în procesul Roșia Montană. Din echipa de avocați a făcut parte și un avocat din Năsăud

Protestatarii din Bistrița speră să convingă și ei autoritățilelocale sau județene – așa cum s-a întâmplat în cazul complicatului proces cu Roșia Montană, unde s-a obținut renunțarea la exploatarea minieră pe motiv că investitorul nu are acordul comunității.

La protest a fost prezent și profesorul Florin Bojor, diriginte al elevilor de la Liceul de Arte „Corneliu Baba” – clasa de Restaurare.

Dacă această clădire se demolează, unde vor lucra elevii mei? De ce să pregătim viitori absolvenți cu acest profil dacă demolăm tot ce e frumos și emblematic pentru Bistrița? De asta sunt aici, pentru ei”, a spus prof. Florin Bojor.

Nu au lipsit de la eveniment nici Mariana și Mircea Georgescu – cei care au inițiat anul trecut un protest împotriva parcării supraetajate de pe Crinilor care ar desființa parcul de joacă.

Este o clădire emblematică pentru Bistrița, iar autoritățile sunt de vină pentru starea de degradare în care se află ea acum. Toți sunt la fel de vinovați. Era o clădire simbol – mii de copii, părinți, bunici de-ai noștri – toți veneau aici la bibliotecă. Era un loc de mare însemnătate pentru oraș…”, ne-a mărturisit Mariana Georgescu.

FOTO/VIDEO – Inadmisibil: Primăria Bistrița vrea să desființeze locul de joacă de pe strada Crinilor, pentru a construi în loc o parcare supraetajată

De la protest nu a lipsit nici Attila Szocs, bistrițeanul cu florile. care și-a prefăcut propria pancartă: 

A venit și Francisc Antal – singurul bistrițean care în 2018 a străbătut pe jos întreaga țară, alături de o mână de clujeni, ca să participe la protestul de sâmbătă, în București. susține salvarea clădirii. 

VIDEO. OAMENI din Bistrița-Năsăud: Francisc Antal, pensionarul care a străbătut pe jos România, pentru a participa la protestul din București

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. fortah oculta, baieti!
    simptomatic, insa, nici un om de cultura al bistritei nu se sinchiseste la vreun gest – nu tu un uiuiu, un oliv mircea, un tzarmure, un dan coman, un john partene, un malaicu hondrari, un marcel lupse etc etc.
    mai sus amintitii sifoneaza la greu bani de la primarie si de unde se poate, dar nu misca in front cind e vorba de o actiune gen cinema 23 august sau aceasta. sa se ocupe poporul, ”plebea”, alte categorii sociale. noi sintem intelectuali, nu contribuim la comunitate – doar ne folosim de banii ei pt. arta de 2 parale si cu ciubucul, 3.
    pai, bistrita era cindva oras liber! ar trebui sa aiba o cartă proprie, un document care sa interzica orice demolare si modificare de imobil. tot ce are sindrila pe ea sa nu mai poata fi atins! bistrita a fost suficient de mult mutilata in treecut. afara, afara, cu investitorii nerusinati din tara!

  2. Clădirea arată jalnic dar primăria poate impozita cu 500% .apoi obligația de a sancționa și amenda proprietarii dacă clădirile nu sunt renovate că și cele de pe zona centrală și nu Numai. Apoi acele Două parcări de la trezorerie și camera de comerț nu au fost amenajate și făcute parcări poi ce administrație e aceasta de 30 ani nu au fost în stare să facă acest lucru .lacul de agrement pădurea Codrișor acolo se poate face un parc și o telecabină în pădurea Codrișor cu poteci naturale și bănci dar nu e interes doar promisiuni la alegerile locale.mă iertați dar aceasta e adevărul.de parcă nu am circula sau trăi cu Toți in acest Oraș succes Tuturor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...