Au aproape 80 de ani, fac parte dintr-o fantastică generaţie de profesionişti care şi-au început studiile în 1955, în actualul Colegiu „Liviu Rebreanu”. Pe atunci – Şcoala Medie Mixtă din Bistriţa. Ei reprezintă elita Bistriţei, iar destinul lor s-a intersectat cu mari personalităţi din România şi din lume.
Mai presus de carierele lor impresionante, însă, sunt lacrimile şi emoţia cu care astăzi s-au îmbrăţişat, în holul hotelului Cora. Aici se întâlnesc de 10 ani încoace, în fiecare an, în fiecare ultimă zi de marţi a lunii august.
Aşa au stabilit atunci când s-au revăzut la întâlnirea de 50 de ani de la terminarea liceului „Liviu Rebreanu”. Profesorul Constantin Sănduţă a venit în 2017 cu ideea unui album – caiet de amintiri. Albumul a ajuns acum la ediţia a III-a şi arată precum o carte: fiecare dintre cei care au dorit şi-au prezentat, mai pe scurt sau mai amplu – povestea de viaţă… Fiecare are încă atâtea lucruri de transmis, atâta bucurie şi dragoste de împărtăşit.
„Astăzi Bistriţa anilor noştri de liceu a rămas doar în închipuirea noastră. Generaţia înaintaşilor noştri s-a stins. Generaţia noastră se va stinge treptat, nu peste multă vreme… Iată de ce, aceste amintiri în chip de poveste sperăm să întârzie uitarea… Şi mai departe perpetuarea să învingă, păstrând vii străduinţele, idealurile, visele, învăţămintele şi eternele legi a firii umane…”, a subliniat profesorul Constantin Sănduţă, unul dintre absolvenţii din 1959.
Şi mai tulburător este să simţi în atmosfera pe care o creează în jurul lor – ceea ce nouă, ca generaţie, ne cam lipseşte: pe tinerii de demult îi uneşte o prietenie de invidiat. Care a înfruntat timpul şi vicisitudinile unei dictaturi. Ei ştiu să se întâlnească în fiecare an, să se privească în ochi, să îţi zâmbească şi să depene poveşti.
Cel mai mare regret? „Că nu am plecat la timp din ţară…”
„Dacă ar fi să transmitem un mesaj pentru copiii de acum – deşi parcă ar fi dintr-o altă lume, la care noi nu prea mai avem acces – i-aş sfătui să fie mai mult copii! Pur şi simplu. Parcă au preocupări prea mature şi prea serioase…”, ne-a mărturisit profesoara Maria Gabor.
„Noi, ca şi generaţie, am fost mereu foarte uniţi… Am păstrat legătura cu toţi colegii, şi după terminarea anilor de liceu… Mie mi-a plăcut latina, am studiat-o la Bucureşti, am avut parte de profesori eminenţi. Nu mă vedeam atunci făcând altceva. Iar acum aş alege în viaţa mea absolut la fel…”, a recunoscut profesoara Maria Gabor.
Profesoara Maria Gabor a şi lansat acum doi ani o carte de amintiri despre reputatul profesor Petru Creţia:
FOTO: Amintiri despre „întâiul om de cultură al țării”. O carte extraordinară, semnată de o profesoară din Bistrița
Victor Ciocan, unul dintre cei mai buni fotbalişti ai Gloriei Bistriţa, a fost şi el prezent la întâlnire: „Generaţia de tineri care ne urmează ar trebui să facă mai mult sport… Mai multă mişcare. Parcă au abandonat complet sportul. Toţi stau călare pe internet…
Nu mai avem echipe de fotbal, nu mai avem echipe de juniori. Prea mulţi tineri sunt azi cam dolofani, cam grăsuţi… prea mulţi au deja ochelari, când pe vremea mea, rareori aveam câte-un coleg care să poarte aşa ceva. Mişcarea e de bază… Regrete? Unul singur: că n-am plecat la timp din ţară. Am fost chemat şi la Steaua, la Dinamo, la Universitatea Cluj, la Iaşi sau Craiova… Dar nu m-a lăsat Pădureanu să plec…”
Ce contează cu adevărat în viaţă…?
Mariana Ivan Gaidoş a fost asistentă medicală toată viaţa. A avut şi greutăţi, dar şi satisfacţii. „Iar ce îmi amintesc acum, la anii mei, sunt momentele în care pacienţii i-au urat sănătate şi i-au mulţumit pentru felul în care i-a tratat: „Se pare că Dumnenezeu i-a ascultat. Uite că-s sănătoasă şi acum… Cât despre tinerii de azi – în primul rând le doresc să fie oameni. Să privească spre viitor cu încredere, să aibă un cap în nori şi două picioare pe pământ… Toată lumea fuge după bani, dar să ştiţi că banii nu contează aproape deloc în viaţă. Contează să-l iubeşti pe cel de lângă tine. Să-l ajuţi dacă poţi. Şi să te rogi la Dumnezeu să-i dea sănătate şi lui şi ţie… Eu mi-am dorit întotdeauna să merg pe o linie dreaptă. Mi-am ales un ţel, am nimerit şi mai în dreapta, şi mai în stânga, dar ţelul l-am avut mereu în faţă…”
Mircea Oltean, un alt absolvent al generaţiei 1959 nu are niciun regret: „Şi dacă aş putea să aleg din nou, la fel aş alege! Inclusiv pe nevastă-mea… Nu pot să zic că am alte regrete decât legate de sănătate, care se tot şubrezeşte… Tinerii să înveţe şi să iubească, ce altceva să facă?! Să nu se ocupe de prostii. Să aibă parte de sănătate le doresc! Şi să ne depăşească…”
