-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

FOTO/VIDEO: Munca migăloasă l-a scăpat de medicamente și i-a readus zâmbetul pe buze

A fost forțat să se pensioneze de boală. Iar după ce iubirea vieții lui pleacă dintre cei vii, Luca Oroian simte că ”nu mai e bun la nimic”. Asta până și-a pus pasiunea în practică. Astfel, că e vorba de căluți, ultimul răcnet de motocicletă, un trabant sau un Taf, o căsuță pentru păpuși sau o cutie pentru bijuterii, nenea Luca Oroian nu se dă înapoi de la nicio provocare. Obiectele din lemn ce ies din mâinile sale sunt IMPRESIONANTE.

S-a născut la Bistrița, în  1958. A ajuns să locuiască și în Spania, unde are acum o parte din copii. Soția sa a plecat dintre cei vii, după 10 ani de suferință.

Acum patru ani, în urma unei intervenții la inimă, Luca Oroian a fost forțat să se pensioneze.

A trebuit să mă pensionez de boală. Nu mai aveam voie să muncesc. Am început să simt că nu mai sunt bun de nimic. Am mers și la psiholog pentru că simțeam că ceva nu e în regulă. Doctorul mi-a spus că duc lipsa muncii, fiindcă eu eram învățat să lucrez. Și m-a sfătuit să fac ceva, dar care să nu implice efort” a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, nenea Luca.

Așa că, plăcându-i desenul tehnic, sculptatul, ingineria, a început să facă, la început, rame pentru tablouri, din gips. Apoi, pentru a-și înfrumuseța grădina din fața casei unde locuia în Spania, a început să facă tot felul de figurine din lemn.

La început am făcut din bețe. Făceam oameni, fântâni, ceva simpluț. Apoi am trecut la obiecte puțin mai complicate. Le puneam în grădină, iar acolo unde stăteam era o zonă cu mulți turiști. Și toți veneau și se minunau de ele” își amintește bistrițeanul.

Acum aproape trei ani de zile s-a reîntors în România. Și a vrut să-și ducă hobby-ul mai departe, mai ales că pasiunea sa îl liniștea și-i făcea bine.

”Am scăpat de o grămadă de medicamente. Să lucrez în lemn mă liniștește. Și îmi place. Iar medicul mi-a spus să renunț la medicamentele de calmare. Așa că am început să îmi caut un loc unde să-mi fac atelierul ca să pot să lucrez. Nu am găsit nicăieri, așa că mi-am făcut atelierul în beci” a explicat Luca Oroian.

A golit apa, a curățat cât a putut și l-a aranjat, cât de cât. Așa că beciul său, unde pentru a ajunge sunt porțiuni întregi în care te apleci la 90 de grade, i-a devenit locul de gândire și creație.

A început să facă mașinuțe, taf-uri, cai și căruțe, fântâni și alte obiecte din lemn. Le-a pozat și postat pe internet, iar comenzile au început să apară.

Omul îmi spune ce vrea. Sau îmi trimite o poză. Eu fac desenul tehnic, schița, calculele și mă apuc de lucru. Pot ajunge și la o lună de zile de lucru la un astfel de obiect. Depinde cât e de mare și de complicat. Folosesc placaj, lemn de brad, fag sau stejar. Și am mai folosit ghinda pentru farurile la autogreder” a povestit nenea Luca.

Unele obiecte le face în dublu exemplar, pentru a-și ține și lui unul, pentru a-l da la nepoți sau pentru a-l vinde cuiva căruia îi trebuie ceva ”urgent”.

Obiectele sunt lucrate cu mare grijă, și nenea Luca e atent la detalii: de la roți, schimbător de viteze, ceasuri de bord, pedale, lumini care pot lumina în 6 ”ritmuri” diferite.

A făcut la un moment dat un Turn Eiffel, are un TIR făcut la o scară de 1:10. Face și obiecte de mici dimensiuni dar și impunătoare. Că e vorba de căluți de lemn, ultimul răcnet de motocicletă, un trabant sau un Taf, o căsuță pentru păpuși, o cutie pentru bijuterii, nenea Luca Oroian nu se dă înapoi de la nicio provocare.

Ceea ce fac nu e pentru câștig. E o terapie naturală pentru mine. Îmi place să fac asta. Mă liniștește. Și chiar și atunci când nu sunt în atelier, gândul îmi e tot acolo și pun la cale următorii pași care îi am de făcut” a explicat bistrițeanul.

Așa că dacă doriți să faceți un cadou inedit cuiva drag, apelați cu încredere la nenea Luca Oroian, sunându-l la 0770749944. Obiectele din lemn rezistă în timp, așa că cel cadorisit nu vă va uita. Și cu fiecare comandă, nenea Luca Oroian e tot mai liniștit, mai vesel și parcă…mai tânăr.

[arve url=”https://youtu.be/oi0xDlCIRho” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...