13.2 C
Bistrița
luni, martie 31, 2025

FOTO/VIDEO Mașină, lovită de tren la Miceștii de Câmpie. Doi copii au murit

O mașină în care se aflau un adult și doi copii a fost lovită de tren în Miceștii de Câmpie. Deocamdată nu se cunoaște starea victimelor. În trenul implicat în accident se aflau 20 de călători.

UPDATE 2:

Cei doi bărbați răniți în urma accidentului au fost transportați la UPU SMURD Mureș pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. Cele 4 persoane din mașină erau din județul Mureș.

„Din primele informații, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Sânpetru de Câmpie județul Mureș, în timp ce se deplasa pe Drumul Județean 162, la o trecere cu nivel de cale ferată simplă, fără bariere, a fost colizionat de un tren.

În urma impactului, atât șoferul cât și un pasager de 41 de ani, din Tușinu, județul Mureș, au fost răniți. Totodată în urma impactului, doi minori de 13, respectiv 15 ani, din aceeași localitate, pasageri în autoturism, au fost răniți și ulterior declarați decedați datorită leziunilor suferite.

Atât șoferul autoturismului cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând sa fie stabilite cauzele și împrejurările producerii accidentului”, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

UPDATE 1:

Doi adolescenți de 13 și 15 ani, care se aflau pe bancheta din spate a autoturismului au decedat în urma impactului. Șoferul și celălalt pasager au fost răniți. Se pare că cei doi adolescenți erau frați. De asemenea,unul dintre adulții care-i însoțea le era tată.

„În autoturism se aflau patru victime. Doi bărbați conștienți, cooperanți care s-au autoevacuat din autoturism, prezentau atac de panică și excoriatii la nivelul capului, aceștia sunt evacuați care UPU SMURD Bistrița. Doi minori de aproximativ 13 și 16 ani care din nefericire prezentau leziuni incompatibilile cu viața.

Din cauza numărului mare de persoane aflate în tren (20), pentru optimizarea misiunii de răspuns la nivelul județului s-a activat Planul Roșu de Intervenție. Toate persoanele aflate în tren au fost evaluate din punct de vedere medical și din fericire niciuna nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. La această oră Planul Roșu este dezactivat.

Echipajele operative au intervenit cu 1 autospecială de stingere, cu modul de descarcerare, 1 autospecială de descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță de terapie intensivă mobila și 1 ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță”, informează ISU BN.

Accidentul a avut loc în această seară, în localitatea Miceștii de Câmpie. Se pare că un autoturism a fost lovit de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată. În autoturism se aflau un adult și doi copii. În trenul implicat în accident erau 20 de călători.

„În această seară, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Mica Oprea, a declanșat planul roșu de intervenție ca urmare a unui accident feroviar în localitatea Miceștii de Câmpie”, informează Instituția Prefectului.

La fața locului intervin modulul SMURD și un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, un echipaj de prim ajutor de la Sărmașu și SVSU Miceștii de Câmpie.

Revenim cu noi informații.

Foto: arhivă

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...