7.4 C
Bistrița
marți, aprilie 1, 2025

FOTO/VIDEO: Mașină de BN căutată cu elicopterul MAI, după ce a lovit mortal o femeie în Maramureș. UPDATE: S-a găsit șoferul

Mobilizare de echipaje ale poliției, printre care și elicopterul MAI, în căutarea unei mașini. Autoturismul,cu numere de BN, a lovit o femeie într-o localitate maramureșeană. Șoferul nu a oprit, iar femeia a murit la spital.

Un accident mortal a avut loc azi în localitatea maramureșeană Bogdan Vodă. Pe marginea DJ 168 circula o femeie, care a fost acroșată de un autoturism.

Șoferul, care se deplasa înspre zona Ocna Sighet, n-ar fi oprit în urma accidentului ci și-ar fi continuat drumul, conform Vasiledale.ro

Echipajele medicale au preluat victima și au transportat-o la spitalul din Sighet. Ulterior au transportat-o la Baia Mare. Din nefericire, femeia, în vârstă de 80 de ani, a decedat, scrie aceeași sursă.

Conform martorilor și a unor camere de pe ruta pe care se deplasa mașina, ar fi vorba de o Skoda verde, cu numere de BN.

Martorii spun că femeia mergea pe marginea drumului, nefiind trotuar în zonă. Bărbatul se deplasa înspre zona Ocna Sighet, avea număr de Bistriţa Năsăud. Acum este căutat inclusiv cu elicopterul MAI” scrie Vasiledale.ro

UPDATE 13.20

După zeci de minute de căutări, echipajul de pe elicopterul MAI a observat mașina. Aceasta se afla pe un câmp.

Conform Vasiledale, autoturismul fusese abandonat, șoferul fiind dispărut.

Azi, 28 iulie, la ora 07.58, polițiștii din Bogdan Vodă, au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la producerea unui accident rutier cu victimă pe D.J. 186 în localitatea Bogdan Voda. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus dinspre Dragomirești înspre Șieu, a pătruns pe contrasens și a accidentat o femeie de 80 de ani din localitate, care se deplasa în calitate de pieton pe marginea din partea stânga a sensului de mers al autovehiculului.

În urma producerii accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul faptei. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă femeii, motiv pentru care a fost transportată cu un echipaj S.M.U.R.D. la Spitalul municipal Sighetu Marmației. Ulterior a fost transferată la Spitalul județean de urgență Constantin Opriș Baia Mare, unde a decedat.

În jurul orei 12.00, autoturismul care ar fi provocat accidentul rutier a fost găsit de polițiști în locul numit Dumbrăvița, într-o zonă greu accesibilă de pe raza localității Ieud.

În cauză, polițiștii efectuează verificări în vederea identificării autorului și au întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

  • ucidere din culpă
  • părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia” transmite IPJ MM, conform Vasiledale.ro

UPDATE ora 21.00

”În urmă cu puţin timp poliţiştii din Vişeu de Sus au reuşit să identifice şoferul care azi dimineaţă a omorât o femeie în Bogdan Vodă. Bărbatul de 38 de ani este din Moisei. El şi-a abandonat maşina într-o zonă izolată şi de acolo a mers pe jos, până a luat o maşină de ocazie cu care a plecat spre domiciliul din Moisei.

Conform surselor noastre maşina de Bistriţa – Năsăud ar fi aparţinut unei societăţi din judeţul vecin, fiind vândută în Maramureş fără să fi fost transcriăs de cumpărător pe numele lui.

De altfel, trebuie să precizăm că moiseianul este al cincilea cumpărător în judeţul nostru. Din acest motiv identificarea autorului a fost atât de dificilă.

Surse judiciare susţin că bărbatul nici măcar nu posedă permis de conducere. În orice caz, anchetatorii au suficiente probe pentru a-l acuza. El este audiat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus” transmite Vasiledale.ro.

 

Sursă foto/video- Vasiledale

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...