19.8 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

FOTO/VIDEO: Li s-ar fi oprit motorul și s-au răsturnat cu autoutilitara în șanț

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, între localitățile Cepari și Liviu Rebreanu. O autoutilitară a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului. Două persoane se aflau înăuntru.

Echipaje medicale și poliția au mers între localitățile Cepari și Liviu Rebreanu. Acolo a avut loc un accident rutier, în urmă cu puțin timp.

O autoutilitară, ce se deplasa pe direcția Năsăud – Bistrița, a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.

S-ar părea că la intrarea într-o curbă, motorul mașinii s-ar fi oprit, și șoferul nu a mai avut ce face, ajungând cu aceasta în șanț. Cel puțin aceasta a fost explicația dată oamenilor legii.

În autovehicul se aflau două persoane, ambele de sex masculin. Acestea au fost transportate la CPU Năsăud pentru investigații.

„Pe DN17C, între localitățile Liviu Rebreanu și Cepari, un bărbat de 73 de ani, din Bistrița, care conducea o autoutilitară pe direcția de mers Năsăud spre Bistrița, din cauza neatenției a pierdut controlul autovehiculului, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat. În urma accidentului, șoferul și un pasager au fost răniți ușor. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii din Năsăud efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă”, explică reprezentanții IPJ BN.

[arve url=”https://youtu.be/4qUH11MxBa8″ /]

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.