1.8 C
Bistrița
miercuri, decembrie 4, 2024

FOTO/VIDEO – „La noi, la Liviu”, pe urmele lui Rebreanu: Parada modei, treasure hunt și blackout poetry. Nu doar o școală, ci un destin

Ghidați de motto-ul îmbrățișat încă de acum câțiva ani – Rebreanu nu e o școală, e un destin – la Colegiul „Liviu Rebreanu” s-au celebrat cei 139 de ani de la nașterea patronului lor spiritual. Pe holurile colegiului elevii au defilat în ținute școlare inedite, au pornit la vântătoare de comori pe urmele lui Rebreanu și au descoperit poezia din proza marelui scriitor.

Alin Saicu, elev în clasa a X-a, profil Științele Naturii, președinte al Consiliului Școlar al Elevilor din CNLR și vicepreședinte al Consiliului Elevilor Bistrița-Nădăud, a povestit pentru Bistrițeanul.ro despre proiectul La noi, la Liviu.

În 27 noiembrie aniversăm 139 de ani de la nașterea patronului spiritual al colegiului. Împreună cu catedra de Limba și Literatura română, Științe Sociale și Sport, am organizat mai multe activități dedicate acestei aniversări.

Proiectul a debutat cu o activitate pe care noi am numit-o Ești la Rebreanu, fii cool. S-a desfășurat chiar pe 27 noiembrie, de ziua lui Rebreanu, în pauza mare. Pe holul colegiului au defilat cei mai creativi dintre noi care și-au reinventat ținuta școlară. Pornind de la însemnele școlii, de la emblema și eșarfa CNLR, elevii au reușit, cu ajutorul imaginației, să creeze niște ținute super-faine, ovaționate și aplaudate de toți participanții. A fost foarte multă lume și ne-am simțit chiar bine”, a povestit Alin Saicu.

Acesta a precizat că în evenimente s-au implicat exemplar membrii Biroului executiv al Consiliului Elevilor: Tania Maria Deac, Maria Peica, Sandra Gherasim, vicepreședinți ai Consiliului Școlar CNLR, alături de Lorand Vinter, secretarul Consiliului.

Sincer, cel mai mare câștig mi s-a părut faptul că am descoperit lucruri noi, ne-am distrat reinventându-ne ținutele școlare… Cineva a venit cu ideea de a realiza o ținută în întregime din blugi, sau o ținută sport cu însemnele CNLR… A fost tare distractiv”, a mai spus Alin Saicu.

În proiect a fost inclus și un episodul Blackout poetry – inițiat de Art Club CNLR.

Profesorii au printat pagini din opera lui Rebreanu. Elevii au avut de ales un text căruia să-i caute cuvintele cheie. Le-au reorganizat, au șters cu un marker negru celelalte cuvinte, ascunzându-le și aranjând cuvintele rămase într-un poem. Unii au adăugat și elemente de grafică.

Rezultatul s-a dovedit uimitor și spectaculos. Creațiile au fost amplasate pe unul dintre holurile colegiului. Pe sub aceste poeme-tablouri au defilat elevii care și-au reinterpretat ținuta școlară.

Profesoara Georgeta Marosi, coordonatoarea proiectului alături de Dan Coman, Roxana Kovacs și ceilalți profesori de română din CNLR, a explicat pentru Bistrițeanul.ro cum a început întreaga poveste.

Povestea a început în 2017-2018. Catedra de Română a propus atunci un proiect de cultură organizaționlă. Atunci am propus o serie de activități care să pună în evidență și spiritul școlii, dar și personalitatea lui Rebreanu.

A fost o primă ediție a proiectului La noi, la Liviu”. Atunci am parafrazat cuvintele lui Octavian Paler care spunea că România nu este o țară, ci un destin. Noi am ajuns la Rebreanu nu este doar o școală, e un destinA urmat apoi pandemia, iar proiectul a luat o pauză. Consiliul Elevilor a marcat totuși aniversarea lui Rebreanu, la dimensiuni mai mici.

Parada de modă a avut un impact puternic. În pauza mare nu mai încăpeau copiii pe holul școlii. E adevărat, și holul este îngust pentru câți suntem noi când ne adunăm împreună… Dar s-a întâmplat ceva frumos în pauza mare, pe 27 noiembrie. Ceva mai mult decât o expoziție, o prezentare, o comemorare. Am fost și ne-am simțit bine împreună. A fost activitatea Consiliului Elevilor. Ei s-au ocupat de boxe, de muzică, de manechine, de fotografii… S-a văzut limpede că elevii pot să construiască ceva frumos. Că nu sunt pierduți, și nici dezinteresați”, a povestit Georgeta Marosi.

În 28 noiembrie, vineri seara, la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, elevii ART CLUB CNLR au prezentat câteva video-poeme inspirate de Rebreanu.

Cu adevărat a fost un moment tare emoționant. Mi-au dat pur și simplu lacrimile urmărind ce au creat copiii de la Art Club. Sunt coordonați de Dan Coman, iar câțiva copii au și citit din poemele lor”, ne-a mărturisit Georgeta Marosi.

Un alt episod de succes al proiectului a fost Pe urmele lui Rebreanu – Treasure Hunt. Au participat patru echipe de elevi care au avut de descifrat câteva indicii. Au avut de realizat fotografii pe care le-au încărcat pe o platformă, primind puncte bonus pentru fiecare reușită.

Activitățile propuse în Treasure Hunt nu doar că i-au ajutat pe elevi să descopere Bistrița, ci și să aprofundeze viața și opera lui Liviu Rebreanu. Au reprezentat o modalitate interactivă de a învăța prin explorare și creativitate.

Parteneri în proiect: Centrul Cultural Municipal George Coșbuc Bistrița și Biblioteca Județeană George Coșbuc Bistrița-Năsăud.

Proiectul se desfășoară până în iunie 2025, iar grupul țintă cuprinde 500 de elevi de liceu și 20 de cadre didactice.

Scopul proiectului La noi la Liviu este să consolideze cultura organizațională a școlii, iar printre obiective se numără

  • promovarea scriitorului şi a operei lui Liviu Rebreanu în organizația care îi poartă numele în rândurile celor 500 de elevi și 20 de profesori;
  • dezvoltarea competențelor de comunicare interpersonală, pentru cei 500 elevi;
  • crearea unor produse de identitate vizuală a şcolii: afișe/ expoziții și materiale video de prezentare a școlii și a activităților proiectului;
  • valorizarea inteligențelor multiple ale celor 500 de elevi şi 20 de cadre didactice.

La noi la Liviu continuă cu un concurs de fotografie. Prin intermediul acestora, elevii vor avea ocazia să surprindă aspecte din viața școlii, reprezentative pentru atmosfera din colegiu.

Fotografiile alb-negru vor fi printate și expuse pe holurile liceului.

De mult succes și apreciere s-a bucurat și inedita vânătoare de comori. Intitulată Pe urmele lui Rebreanu, episodul de Treasure hunt a presupus descoperirea unor indicii din perimetrul școlii, dar și a zonei. Casa Colecțiilor, Biblioteca George Coșbuc și alte obiective de pe Bulevardul Liviu Rebreanu au fost incluse în traseu. Au participat patru echipe, iar câștigătorii s-au ales cu bilete de la film.

Tot în cadrul proiectului, la Colegiul Liviu Rebreanu urmează Cupa Liviu Rebreanu la fotbal, în 5 decembrie, în Sala mare de sport.

Sunt așteptați să participe aproximativ 200 de elevi și profesori. În competiție s-au înscris deja 8 echipe de liceeni. Iar organizatorii proiectului vor să organizeze încă un meci în vară, relâund astfel tradiția meciurilor între absolvenții claselor a XII-a și profesorii colegiului.


ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la FAN Courier, RCB Electro, MasterFoam. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. MasterFoam are nevoie de stivuitoriști. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. Oferta completă, mai jos: 

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele. La Materom Skoda ai parte de reduceri speciale valabile până în 31 decembrie!

Se fac angajări la Cabinet Psiholog-Psihoterapeut Rozalia Şutea, MasterFoam, RCB Electro și Delice Pan

Cabinet Psiholog-Psihoterapeut Rozalia Şutea își mărește echipa. Se oferă pregătire și suport complet pentru dezvoltarea în lucrul cu copiii neurotipici. Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. Oferta completă, mai jos: