FOTO/VIDEO: Intervenție periculoasă, ieri, în Bistrița

0
3743

Un roi de albine și-a făcut casă la intersecția a două străzi din municipiu. Pompierii, ajutați de apicultorul Ciprian Benta, au avut o intervenție periculoasă, la înălțime!

S-a dat alarma ieri, în Bistrița! La intersecția străzilor Odobescu și Bulevardul Independenței, un roi de albine și-a făcut CASĂ.

Mirosul puternic al florilor le-a atras ca un magnet.

Așa că ieri după-masă, pompierii din cadru ISU BN,  cu autospeciala de intervenția la înălțime, și cu apicultorul Ciprian Benta, au avut o misiune periculoasă.

Eu stau pe Odobescu și eram cu mașina când am văzut roiul mare de albine care se învârte în intersecție. Am văzut unde s-au așezat și am mers rapid la grădină, mi-am luat costumul, afumătoarea și caseta de prindere și m-am întors. Am încercat să vorbesc cu cei de la Electro-Ursa să mă ajute cu o mașină cu scară, dar nu am reușit. Apoi am sunat la SVSU și ei au anunțat pompierii care au venit cu autospeciala cu scară„ a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, apicultorul Ciprian Benta.

Roiul de albine a fost de zeci de mii de indivizi.

Roiul a avut cam două- trei kilograme. Înt-un kilogram sunt aproximativ 10.000 de indivizi!. Am pus în casetă faguri de miere și am afumat. Mirosul a atras albinele, care au intrat în casetă. Aceasta se poate închide, nu ca și coșnița care se folosea înainte. Și le-am dus la mine la grădină, le-am pus faguri de miere, foițe și ele se vor apua de clădit,își vor pregăti puietul și vor aduna miere, polen, nectar, etc!” a mai povestit apicultorul.

Roiul de albine de la intersecția celor două străzi a fost îndepărtat în aproximativ 20 de minute.

Apoi m-a luat domnul Rad de la SVSU și m-a dus la Selgros, că era și acolo un roi de albine. Dar acela era într-o tufă, și mult mai mic. Am rezolvat rapid!” a povestit Ciprian Benta.

Conform apicultorului, finalul de mai și începutul de iunie e propice roirii.

E normal să se facă roiuri de albine în această perioadă. Și doar familiile sănătoase roiesc. Ele își aleg un loc și ori rămân și după perioada de roire, ori pleacă. Dar e normal să apară roiuri în perioada aceasta” a mai explicat Ciprian.

Apicultorul a transmis și câteva informații esențiale:

  • un roi de albine NU trebuie relocat în pădure, doarece FOARTE puține albine reușesc să supraviețuiască ( cazul din 2018 când au fost relocate în Pădurea Codrișor)
  • albinele nu atacă dacă NU sunt provocate. Ele, în zborul lor, se mai lovesc de oameni. Dar NU trebuie dat după ele, deoarece vor pleca. DOAR dacă se simt amenințate atacă
  • roiurile de albine din zona urbană e bine să fie luate deoarece, deși acestea-și văd de ”treaba lor”, în caz de vreme rea, dacă roiul cade din copac, pot ataca, din cauză că sunt speriate

Astfel, dacă mai vedeți roiuri de albine, luați legătura cu cei de la SVSU care-l vor anunța pe Ciprian să intervină.

DE CITIT:

De ce sunt albinele cele mai importante ființe vii de pe Pământ?

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.