0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

FOTO/VIDEO: Încă o raită prin măruntaiele pământului… Gestul aristocratic al unui medic din Năsăud

Încă o raită prin măruntaiele pământului – încă un Asalt al Peşterii Tăuşoare a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni. Prilej cu care a ieşit la lumină o emoţionantă poveste a plăcuţei care veghează acum intrarea în peşteră: „Dovadă că lumea nu este chiar aşa de neagră şi întunecoasă…”

În conformitate cu acţiunile prevăzute în Planul de management al Peşterii Tăuşoare, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud era obligat să pună o nouă poartă la peşteră. Şi să  securizeze zona de intrare. Asta s-a întâmplat anul trecut, în toamnă, printr-o acţiune de voluntariat…”, ne-a povestit Crin Triandafil Theodorescu, custodele peşterii.

Munca a început dimineaţa, iar până seara a fost gata toată lucrarea. Au participat vreo 40 – 50 de voluntari din Oradea, Cluj, Bistriţa şi chiar din Bucovina… Despre această acţiune, Bistriţeanul.ro a scris AICI.

Printre cei care au participat s-a aflat şi Daniel Gabor, un tânăr doctor ortoped din Năsăud. „Spre seară, după ce am terminat lucrarea, am pornit înapoi spre Năsăud. Maşina doctorului Gabor ne-a depăşit în viteză. M-am întrebat uimit ce s-a întâmplat de circulă doctorul cu atâta viteză pe un drum aşa de prăfuit. Am aflat că se grăbea aşa pentru că a început să lucreze la casa lui şi are o echipă de muncitori. Eu, stupefiat, am întrebat – Dar dacă a început lucrările la casă, de ce a mai venit aici, la Peşteră? Răspunsul a fost „Pentru că a promis!

„Şi-a lăsat oamenii singuri acasă şi a venit să muncească alături de noi. Aristocratic…! Dovadă că lumea nu e chiar aşa de neagră şi întunecoasă… Sau acolo, în jurul Peşterii negre, se adună spirite luminoase… Cam asta ar fi ideea…”, ne-a mărturisit custodele peşterii Tăuşoare, Crin triandafil Theodorescu.

Asaltul Tăușoarelor 4.0

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud în colaborare cu Clubul de Speologie Crysis” din Oradea, a organizat, timp de trei zile, la sfârșitul acestei săptămâni, a patra ediție a taberei speologice „Asaltul Tăușoarelor”.

Devenită deja tradiție, această acțiune speologică se înscrie în activitățile presupuse de implementarea Planului de management al celor două arii protejate suprapuse. Este vorba despre situl de importanță comunitară ROSCI0931 Peștera Tăușoare și aria naturală protejată de interes național 2026 Peștera Tăușoare.

La această acțiune au participat 14 speologi. Două echipe de câte patru speologi au acționat în subteran, iar alţi șase speologi au făcut parte din echipa de rezervă și intervenție la suprafață.

Pentru a reduce impactul antropic asupra sistemului carstic, cele două echipe speologice au „muncit” în peşteră opt ore.

S-au evitat astfel sectoarele de peșteră aflate în diverse monitorizări fizico-chimice, unde se află aparatură de monitorizare, sectoarele cu faună cavernicolă sau cele cu faună troglofilă.

8 cascade, doar în Galeria de Înaintare

Obiectivul speologilor a fost să echipeze complet cu tehnică speologică Galeria de Înaintare. Aceasta a presupus amararea artificială a peste 100 de metri de verticale, pe un număr de opt cascade, între cinci și douăzeci de metri înălțime.

Cele două echipe au acționat succesiv, între altitudinea -67 metri față de nivelul intrării în peșteră și altitudinea -285 metri, pe lungime de 1.300 metri. Galeria de Înaintare este o diaclază – o fisură îngustă și înaltă – străbătută de un fir de apă agresiv motric. Care deplasează materiale sedimentare și numără nu mai puțin de 55 de cascade”, a explicat custodele peşterii Tăuşoare.

[arve url=”https://www.facebook.com/crintriandafil.theodorescu/videos/171669287219321/” /]

Să străbaţi o asemenea galerie înseamnă să ai o foarte bună condiție fizică, dar și calități de alpinist de peșteră. „Din acest motiv am luat decizia ca, pentru a spori eficacitatea monitorizării chiropterelor, să echipăm complet cascadele”, a subliniat custodele peşterii.

S-a ţinut astfel cont şi de siguranța speologilor aflați în vizită științifică şi, totodată, s-a redus la minimum timpul de staționare sub coloniile de hibernare, precum şi riscul de accidente.

Peștera de la Izvorul Tăușoarelor adăpostește un număr de aproximativ 10.000 de lilieci pe perioada iernii, aflați în hibernare. Tot aici se găsesc elemente de faună de podea cu caracter unic, elemente unice sau rare din domeniul mineralogiei și geologiei.

O asemenea vietate care trăieşte doar în Peştera Tăuşoare a fost admirabil imortalizată de fotograful Alex Varga:

Peștera se află în custodia Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate a Ministerului Mediului. Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud exercită, în virtutea autorizărilor legale, activitățile de implementare a Planului de management, în cadrul unui proiect POS Mediu aflat în anul IV de implementare.

Peștera Tăuşoare nu este deschisă turiştilor. Deocamdată ea rămâne doar un rezervor pentru diverse cercetări științifice, activități explorative și de conservare a biodiversității.

Vestea bună este că, la ora actuală, se lucrează la un studiu privind oportunitatea realizării unei noi intrări în peşteră. Cu atât mai mult cu cât actuala intrare se află într-un proces constant de prăbușire.

Foto / Video – Alex Varga

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...