2.1 C
Bistrița
duminică, februarie 2, 2025

FOTO/VIDEO – Grav accident în Tureac. Un tânăr este în comă

Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață, pe DN17, în localitatea Tureac. Un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani a lovit frontal o dubă. Șoferul a rămas încarcerat, iar starea sa este deosebit de gravă.

Accidentul a avut loc pe DN17, în localitatea Tureac, în jurul orei 05:00. Din primele informații rezultă că șoferul unui autoturism a intrat într-o depășire riscantă, nu s-a mai putut redresa și a lovit în plin o dubă care circula regulametar.

În urma impactului puternic, șoferul de 24 de ani din autoturism a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale autoturismului, având nevoie de ajutorul pompierilor militari pentru a se elibera.

Primele îngrijiri medicale i le-a acordat tocmai un pompier de la GIS Prundu Bârgăului, care se afla în trafic.

Salvatorii de la descarcerare au fost nevoiți să taie bucăți din mașină pentru a-l putea elibera pe bărbat.

Echipajele medicale ajunse la fața locului l-au găsit pe bărbat inconștient, starea sa fiind foarte gravă. Acesta a fost stabilizat și transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Se pare că tânărul este în comă.

În duba implicată în accident se aflau două persoane, care, din fericire nu au fost rănite.

„În accident au fost implicate 3 persoane ( două în microbuz și una în autoturism – încarcerată ). Printre primele mașini din trafic oprite la locul accidentului se afla și un coleg de la GIS Prundu Birgaului care a intrat în autoturismul implicat în accident și i-a acordat șoferului primul ajutor până la sosirea echipajelor din tura de serviciu. Barbatul în vârstă de 24 de ani era prins între volan, scaun și bord, astfel că echipajul de descarcerare a fost nevoit să îndepărteze mai multe elemente de caroserie pentru a asigura accesul complet și extragerea victimei. Barbatul era inconștient, dar echipajele medicale (TIM, EPA si SAJ) au făcut eforturi susținute pentru a-i menține funcțiile vitale. După extragere a fost predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD. Celelalte două persoane implicate în accident au fost evaluate din punct de vedere medical, prezentau excoriații și leziuni ușoare, au refuzat transportul la spital”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=nhgNWUJr-hk” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Euforia Boutique: Evenimente cu parfum natural de flori, acum la super promoții

Evenimentul din viața ta pe care dorești să îl sărbătorești alături de cei dragi merită să...

Stewo Năsăud angajează Asistent manager și Șef de schimb, Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

STEWO Plastic Prod din Năsăud caută Asistent manager și Șef de schimb, Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica SANOVIL Bistrița, MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...