2.9 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

FOTO/VIDEO: Drumul care unește și-a deschis porțile! Andreea Esca a luat la pas Via Transilvanica

Sâmbătă, pe o ploaie mocănească, s-au inaugurat primii 140 de kilometri din Via Transilvanica, cel mai grandios proiect din țară, dedicat drumeților. Inaugurarea a avut loc în Pasul Tihuța, la Tășuleasa Social. Printre invitați s-a numărat și Andreea Esca.

Pe o ploaie mocănească, care spre seară s-a transformat în ninsoare, au fost inaugurați primii 140 de kilometri din Via Transilvanica, ceea ce se vrea a fi cel mai lung și spectaculos traseu de drumeții din țară.

Evenimentul a avut loc în Pasul Tihuța, la Tășuleasa Social locul unde s-au „copt” toate aceste idei ce păreau, cel puțin la început, un vis frumos. Au fost prezenți voluntarii Tășuleasa, dar și autoritățile locale și județene care au făcut posibilă amenajarea celor 140 de kilometri într-un timp record: trei luni și jumătate.

„Pe județul nostru, noi am reușit să îl facem ca la carte. Din 25 în 25 de km există un indicator, la fiecare intersecție există un semn, la fiecare kilometru există o bornă de andezit, care o să rămână acolo cel puțin 100 de ani. Am încercat puțin și comunitățile, cu stânele, cu câinii, să nu te mănânce chiar de tot pe traseul acesta. Pot să zic că în proporție de 90% ești în siguranță maximă. A fost un efort enorm, a început efortul de când am început toată chestia asta. Este un proiect mamut. Am fost pe 133 de km, am fost câteva sute de oameni deja implicați”, precizează Tibi Ușeriu.

La eveniment au luat parte și prezentatoarea știrilor Pro Tv, Andreea Esca și jurnalistul și activistul civic Dragoș Bucurenci. Cei doi nu s-au sfiit să ia la pas câțiva kilometri din traseu, amenajați în Pasul Tihuța, înarmați bineînțeles cu pelerine pentru ploaie.

„Mi-a plăcut că a plouat, pentru că a fost ceva deosebit. Este foarte bine organizat, foarte bine semnalizat, trece prin locuri foarte frumoase și sunt convinsă că va avea mare succes. Va fi un traseu extrem de interesant pentru străini, pentru cei care vor ajunge să cunoască România la pas”, ne-a împărtășit impresiile Andreea Esca.

Tibi Ușeriu : Nu este un drum al fraților Ușeriu, este un drum pentru țară

Începând din acest weekend cei 140 de kilometri amenajați ai acestui traseu pot deja fi parcurși. Unii însă nu au așteptat inaugurarea și au luat la pas sau l-au parcurs pe două roți traseul încă de săptămânile trecute.

Traseul pe lângă faptul că este foarte bine semnalizat, oferă și informații foarte importante pentru drumeți în ceea ce privește locurile de cazare, de masă sau despre obiective ce nu trebuie ratate în zonă.

În acest sens a fost creat un ghid, care deja poate fi descărcat de pe site. Turiștii care fac o poză bornelor de andezit, care vor avea un cod special, vor primi de asemenea informații despre unitățile de cazare și masă.

„Avem un ghid pentru acest traseu, deja este pe site, deja am luat legătura cu spațiile de cazare existente. Este mult de lucru, pentru că fiecare din comunitatea locală va trebui să gestioneze acest proiect. Abia acum începe de altfel treaba. Am avut deja turiști și urmează să mai vină, pentru că deja foarte mulți își doresc drumul”, a declarat Alin Ușeriu.

Tășuleasa Social a amenajat și un popas pentru drumeți, care le va permite acestora nu doar să-și tragă sufletul, ci și să ia o gustare locală. Acesta va fi alimentat, în funcție de sezon, cu mere sau alte fructe.

Cei care au parcurs deja drumul au rămas impresionați nu doar de peisajele care-ți taie răsuflarea, ci și de ospitalitatea oamenilor simpli, întâlniți pe drum.

Alex Isai, un tânăr moldovean care a luat la pas drumul în urmă cu o săptămână spune că nu există uliță pe care să ajungă unde să nu fie îmbiat cu plăcinte, pâine de casă, caș sau slănină.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=pXRaUTtUayI” /]

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...