12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

FOTO/VIDEO – Descoperire macabră la Vermeș. O femeie a avut parte de o moarte groaznică

Descoperire macabră în această zi la Vermeș. O femeie a fost găsită decedată, după o anexă gospodărească. Aceasta a murit în urmă cu câteva zile și potrivit martorilor a avut parte de o moarte groaznică.

Victima este o femeie de 83 de ani, care locuia singură în localitatea Vermeș. Vecinul său a făcut descoperirea în această dimineață. Acesta a mers până în propria grădină pentru a lua hârlețul și a scoate niște morcovi. Atunci, bărbatul și-a văzut vecina zăcând inertă, în curtea ei.

Aceasta se afla în spatele unei anexe gospodărești, arsă și mâncată de câini, potrivit martorilor. Femeia ar fi decedat în urmă cu două-trei zile, însă a fost descoperită abia astăzi.

„Eu am venit până în grădină să iau hârlețul să scot niște morcovi. Mi-am aruncat privirea în curtea vecină și acolo era săraca, cu fața în jos, fără haine și era devorată de câini”, a declarat vecinul femeii care a făcut descoperirea.

Potrivit acestuia, deși se deplasa cu ajutorul unei cârje și avea o vârstă înaintată, femeia era foarte activă și harnică. Cel mai probabil aceasta și-a găsit sfârșitul chiar în timp ce trebăluia prin grădină.

Femeia obișnuia să aprindă grămăjoare cu resturi vegetale pentru a-și curăța grădina. Cel mai probabil o astfel de incendiere scăpată de sub control i-a adus sfârșitul.

Polițiștii au început și ei o anchetă, pentru a vedea exact ce s-a întâmplat.

[arve url=”https://youtu.be/DcGDjcwungM” /]

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: