10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

FOTO/VIDEO De decenii copii și bătrâni dintr-un sat din județ bat zeci de kilometri pe jos pentru a ajunge de Sfânta Marie la Nicula

De decenii bune, copii, tineri și bătrâni dintr-un sat din Bistrița-Năsăud, bat zeci de kilometri pentru a ajunge de Sfânta Marie la mănăstirea Nicula. Anul acesta nu a fost excepție, în ciuda zilei caniculare de care au avut parte pe drum.

O mână de tineri, bătrâni și copii din Șirioara refuză să renunțe la un obicei vechi de decenii bune. An de an, înainte de Sfânta Marie cu două zile, aceștia pornesc pe jos spre Mănăstirea Nicula. De acolo, în ziua de Sfânta Maria, după slujbă, pornesc tot pe jos spre casă.

În total, cei care se încumetă să facă acest drum în numele credinței, parcug 90 de kilometri. Anul acesta, cele aproape 20 de persoane care s-au pornit pe jos, cu vârste cuprinse între 10 și 65 de ani, au avut parte atât de temperaturi scăzute și ploaie, cât și de caniculă.

Drumul nu este nici el unul ușor, pelerinii având de parcurs dealuri abrupte, păduri și porțiuni cu vegetație crescută. Pelerinii au parcurs dus cei aproape 45 de kilometri în 12 ore, iar întors în 10 ore.

La întoarcere, pelerinii au fost așteptați în capătul satului de localnici. Una dintre ulițele satului a fost parcursă cu lumânări aprinse și cu cântece vechi dedicate Maicii Domnului. La biserică, pelerinii au fost așteptați de preot, care a spus câteva rugăciuni de binecuvântare.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: