-1.7 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO/VIDEO – Cine sunt medicii noi din Spitalul Județean. Super-specialistul care a lăsat clinici din Austria pentru a veni la Bistrița

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Bistrița i-a prezentat astăzi pe cei 29 de medici veniți în unitatea medicală, începând cu 1 ianuarie 2018. Printre ei se numără și Carmen Salvan-Schaschl, doctor în radiologie și imagistică medicală, cu stagiu de cercetare efectuat în Statele Unite și colaborări cu universități din Austria.

Aproape 30 de medici noi s-au alăturat echipei de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița de la 1 ianuarie 2018. Toți au terminat facultatea la Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași sau Timișoara și vin din toate colțurile țării.

Astfel, la Anestezie și Terapie Intensivă au fost cooptați Antohi Julien-Gheorghe, Loredana Oprea și Daniel-Grigore Lehaci, la Cardiologie Anamaria Stănilă, la Chirurgie Generală Radu-Claudiu Elisei, la Dermatovenerologie Oana Fechete și Ioana Manuela Man, la Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice Paula Gabriela Avram, la Gastroenterologie  Andrei Vârciu, Medicină de Familie  Emanuela Natalia Pintea, Medicină de Urgență Oleg Burlac, Medicină Internă Ioana-Mariana Marchiș și Cosmin Bogdan Man, la Medicină Legală Răzvan Andrei Țiriac, la Neurochirurgie Vasile Florin Leat-Savin și Estera Alexandrina Pop, la Neurologie Iulia Frimu, la Obstetrică-Ginegolocie Anton-Mihai Bărcan, la Oncologie Medicală Ioana-Alina Cuc, la ORL Camelia Gherman, Horațiu Bogdan Rablău și Ajtony Balint, la Ortopedie și Traumatologie Florin Cioancă, la Pediatrie Ioana-Monica Pop, la Pneumologie Carmen Brînză, la Radiologie și Imagistică Medicală Carmen Salvan-Schaschl și Titus Odiviu Udrescu, iar la Urologie Valerian Ciprian Lucan.

Printre ei se numără și soții Man, care au ales să se mute cu tot cu copiii la Bistrița, dar și Carmen Salvan-Schaschl, un superspecialist care a efectuat un stagiu de cercetare în Statele Unite, iar în ultimii ani a colaborat cu Universitatea din Graz și cu clinici universitare de radiologie din Austria.

„În ultimii ani am lucrat la Universitatea din Graz, cu clinici universitare de radiologie. Am dobândit de-a lungul anilor toate competențele care țin de specialitatea noastră. Mă bucur că s-au achiziționat aparate de înaltă performanță. În sfârșit am ajuns la o normalitate în specialitatea noastră. O normalitate pe care eu am așteptat-o de 20 de ani”, a declarat Carmen Salvan-Schaschl, în cadrul conferinței de prezentare de astăzi.

De altfel, condițiile excelente pe care le-au întâlnit la Bistrița au fost o condiție determinantă pentru venirea celor mai mulți dintre medicii tineri care s-au alăturat echipei în ultimul an.

[arve url=”https://youtu.be/7bPUYWpPnMQ” /]

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.