24.1 C
Bistrița
miercuri, aprilie 16, 2025

FOTO/VIDEO Chicoteli, zâmbete și voie bună! Copiii alături de părinți au testat patinoarul sintetic

Bistrițenii de toate vârstele s-au întâlnit în apropierea hotelului Metropolis, lângă Parcul Regele Mihai I al României, la deschiderea patinoarului sintetic din Bistrița.

Începând cu ora 18:00, patinoarul a fost casa mai multor copii alături de părinți sau curioși de acest sport. Evenimentul a început cu concursuri pe patine și a continuat, de la ora 19:00, cu invitații serii.

În cadrul evenimentului a fost chemată echipa Transylvania Skating din Cluj-Napoca ce au destins atmosfera prin mișcări ritmate, alături de muzică antrenantă. De la ora 20:00, antrenoarea fetelor de la Transylvania Skating, Ioana Teodorescu, a „mișcat” publicul cu o inițiere în dansul pe role.

De la ora 20:30 s-a dat liber la distracție. Jocuri pe patine, dansuri, concursuri și jocuri de lumini pentru cei mici și cei mari care s-au alăturat inaugurării patinoarului în această formă.

Sâmbătă și duminică, pe 29 și 30 aprilie, intrarea la patinoarul sintetic dedicat pasionaților de mișcare sau dans pe rotile este gratuită.

Programul de funcționare al patinoarului:

  • miercuri-joi – 14.00 – 20.00
  • vineri – 14.00 – 21.00
  • sâmbătă-duminică – 12.00 – 21.00

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.