-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO/VIDEO: Bugetul orașului pe 2023, lipsit de interes pentru bistrițeni

Aproximativ 10 bistrițeni s-au arătat interesați să participe la dezbaterea publică a proiectului Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al Bistriţei pentru anul 2023. Dar nici aceștia nu au venit să discute despre buget, ci și-au prezentat nemulțumirile legate de alte teme.

Bistrițenii nu s-au arătat interesați nici în acest an de dezbaterea publică a proiectului de buget pe 2023. Fie că nu au știut despre dezbatere – aceasta fiind anunțată doar pe pagina de facebook a instituției, fie nu a fost ora potrivită… Cert este că doar aproximativ 10 persoane au fost prezente azi la dezbaterea publică organizată de Primăria Bistrița. Dar nici aceștia nu au avut obiecții legate de tema dezbaterii.

Primarul Ioan Turc a mulțumit celor prezenți la dezbatere. Referindu-se la numărul mic al bistrițenilor interesați de buget, acesta a comentat că probabil este vorba despre un exercițiu care trebuie educat în timp.

Și eu îmi pun întrebarea care este motivul pentru asemenea dezbateri nu stârnesc interes. Aplicația I-Report prin care cetățenii ne pot sesiza merge foarte bine. Avem câteva mii de probleme rezolvate aici. Și bugetarea participativă pe care am inițiat-o merge, cu sume suplimentare față de anul trecut. Ține până la urmă și de obișnuință. Trebuie să intre în reflexul publicului cumva…”, a explicat primarul Ioan Turc.   

Bistrițenii prezenți în sala mare a Primăriei Bistrița și-au exprimat în schimb nemulțumirile referitoare la Urbanism, trafic sau clădiri pe care municipalitatea nu le cumpără. A fost cazul ecologistului Marius Bălan, care s-a arătat intrigat de faptul că municipalitatea nu cumpără fosta clădire a Bibliotecii Județene. Sau că nu primește gratis înapoi stadionul Jean Pădureanu, care pe vremea sașilor aparținea chiar municipalității…

Primarul Ioan Turc a explicat de ce nu poate Primăria Bistrița să achiziționeze fostul sediu al Bibliotecii Județene: 

La dezbatere a luat cuvântul și pensionarul Francisc Antal, care în 2018 a parcurs pe jos sute de kilometri, pentru a participa la protestele din Piața Universității. Acesta s-a arătat nemulțumit de containerele de gunoi din oraș și de pericolul unor clădiri care se prăbușesc în oraș.

Ceilalți bistrițeni care au dorit să comenteze în această seară, cu prilejul dezbaterii proiectului de buget, au avut nemulțumiri legate de autorizații ale celor de la Urbanism sau viitoare construcții în Bistrița care produc deja nemulțumiri. 

Proiectul de buget poate fi consultat la Centrul de Relații cu Publicul al Primăriei municipiului Bistriţa din str. Gheorghe Șincai, nr. 2, sau online – AICI.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.