16 C
Bistrița
vineri, martie 14, 2025

FOTO/VIDEO – BISTRIȚA: De frica polițiștilor, a amenințat că se aruncă de pe un stâlp

Polițiști, negociatori, paramedici și mașinile acestora au blocat zona industrială din dreptul Comelf – Bistrița, în această seară. Un bărbat amenința că se aruncă de pe un stâlp după ce a fost prins de polițiști în flagrant.

Un bistrițean de 70 de ani a anunțat polițiștii că este șantajat de două persoane. Un tânăr și o tânără îi cer o sumă semnificativă de bani pentru a nu face publice mai multe imagini compromițătoare.

Oamenii legii au organizat astfel, în această seară, o acțiune de prindere în flagrant a celor doi. Doar că, în timpul intervenției, polițiștii au reușit să o prindă doar pe tânără, tânărul apucând să fugă.

A fost urmărit și găsit cățărat pe un stâlp în zona Industrială – Comelf din Bistrița, unde amenința că se sinucide.

Au fost solicitate echipajele de Negociatori, Acțiuni Speciale, Ordine Publică și Investigații Criminale din cadrul IPJ BN și un Echipaj de Prim Ajutor din cadrul ISU BN.

Tânărul de 25 de ani, din Șieu Sfântu, a fost în cele din urmă preluat de echipajele de poliție și escortat la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Cealaltă persoană prinsă în flagrant se află la sediu pentru audieri„ au explicat, pentru Bistrițeanul.ro, reprezentanții IPJ BN.

UPDATE- Comunicatul Poliției

Aseară, polițiștii din Bistrița au organizat o acțiune de prindere în flagrant a două persoane bănuite de șantaj.

Activitatea a fost desfășurată într-un dosar aflat în instrumentarea polițiștilor de la Investigații Criminale. Din primele verificări efectuate, a reieșit că:

  • o bistrițeancă de 21 de ani
  • împreună un un tânăr de 25 de ani, din Șieu Sfântu
  • ar fi încercat să șantajeze un bătrân de 70 de ani, din Bistrița.

Aceștia i-au solicitat o sumă de bani pentru a nu face publice niște imagini compromițătoare cu acesta.

Femeia a fost depistată și condusă la sediul Poliției, iar ca să scape, tânărul s-a urcat pe un stâlp de electricitate, amenințând ca se sinucide. Au intervenit, alături de polițiștii de la Poliția Municipiului Bistrița, un negociator de la Actiuni Speciale și salvatori din cadrul ISU Bistrița, fiind preluat în siguranță și transportat la spitalul de psihiatrie pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările continuă de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, pentru documentarea întregii activități infracționale.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grill StopBistrița: Ciolan de porc ROTISAT și platouri generoase, pentru o masă copioasă alături de familie sau prieteni

O masă copioasă alături de familie sau de prieteni se poate organiza imediat. Grill StopBistrița pregătește...

Vizibilitate perfectă, siguranță sporită!

MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița - Dealer & Service Autorizat Škoda, lansează o ofertă specială pentru posesorii de automobile Škoda fabricate între 2018 și 2020:

Clinica Sanovil angajează kinetoterapeut, Centrul Micul Prinț caută psiholog. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița angajează Kinetoterapeut, iar Centrul Micul Prinț caută psiholog / psihopedagog. Pleșcăviță Bistrița are nevoie de personal Fast Food. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, EUROCOMPOZITE, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING.