-2.7 C
Bistrița
joi, februarie 20, 2025

FOTO/VIDEO – Atmosferă incendiară, la Palatul Culturii: Basistul senegalez Alune Wade: „O surpriză, un public fantastic la Bistrița”

Seară incendiară, ieri, la Palatul Culturii. Sala de spectacole a fost plină, iar melomanii din Bistrița l-au salutat cu urale, chiuituri și aplauze în picioare pe basistul Alune Wade, la finalul concertului.

Aflat pentru pentru prima oară la Bistrița, Alune Wade a venit însoțit de Cedric Duchemann (clape), Alex Gouffic (tobe), Camille Passeri (trompetă) și Harry Ahonlonsou (saxofon).

Concertul cvintetului Alune Wade a deschis, de altfel, stagiunea de jazz la Bistrița.

S-a dovedit un concert de excepție: melomanii din Bistrița s-au lăsat cuceriți de albumul Sultan, considerat de publicația Downbeat Magazine drept unul dintre albumele de top ale anului 2022.

Publicul a dansat, a cântat alături de basistul din Senegal și a aplaudat minute întregi la final.

Alune Wade locuiește la Paris, de mai bine de 20 de ani. Basistul a povestit pentru Bistrițeanul.ro că a susținut concerte la Constanța și București. Astă-seară cvintetul său va susține ultimul concert al turneului, la Cluj.

Am avut parte de un public fantastic la Bistrița, dar și în celelalte orașe.

Am simțit că iubesc muzica și jazz-ul. De regulă, jazzul este perceput drept muzica elitelor, dar eu cred că merită mai mult… Jazzul ar trebui să fie muzica întregii comunități. Pentru că jazzul îi adună pe oameni la un loc. Are rădăcini în Africa, s-a dezvoltat în Statele Unite, dar toată lumea a avut un rol în creația acestui gen muzical: europenii, evreii, spaniolii, italienii… Se poate cânta jazz cu orice instrument pe care îl ai în mână. Cu instrumente africane, românești tradiționale sau clasice… Peste tot în lume ai șanse să găsești un festival de jazz. Nu la fel se întâmplă cu rock-ul sau muzica clasică… Cred că și cu muzica reggae e la fel.

Dar jazzul este mai mult decât muzică. Mai mult decât a cânta la un instrument într-un anume fel. Jazzul este felul în care te exprimi…” 

Ce așteptări are Alune Wade de la publicul său?

Am avut parte de mari surprize din parte publicului din România. De fapt am descoperit aici că România este o țară tare frumoasă și interesantă. Înconjurată de atâtea influențe slave – am constatat că are și dimensiunea asta latină despre care nu știam… Ceea ce cred oamenii din afara tății despre ea – îmi amintește de cum este privită Africa sau Senegal. Prima impresie: Of, sunt atât de săraci…

Dar nu poți să-ți faci o părere despre Africa decât după ce ajungi acolo și petreci un timp acolo. Abia după aceea ai șansa să descoperi – ce țară frumoasă este Senegal, sau ce oameni calzi și frumoși trăiesc acolo… La televizor percepem doar o versiune a imaginii, a realității. Când ajungi în România, descoperi o istorie foarte bogată. Se simte aici civilizația veche de sute de ani. O întreagă dimensiune care rămâne deseori ascunsă… Nu cunoști o țară decât după ce ajungi în țara respectivă…

A fost o surpriză să descoperim, de pildă, că publicul din Bistrița iubește muzica și jazzul și muzica noastră… Deși ne-au ascultat acum pentru prima oară. Dar nu li s-a părut complicată, au înțeles-o – de la primul până la ultimul… Au dansat, i-au simțit ritmul, au înțeles sensul ei. Cred că de aceea le-a plăcut s-o asculte și ne-au apreciat puțin și pe noi…

Cu așa ceva aș vrea să rămână publicul, după un concert de-al nostru… Cu senzația de fericire. Bistrița este un oraș mic, sper că ieri la concert doi necunoscuți s-au împrietenit cumva… Asta mi se pare cel mai important la muzica mea: să-i aducă pe oameni împreună, să-i împrietenească…

Din păcate, nu am avut prea mult timp să explorăm orașul, așa cum am fi vrut. Am ajuns târziu, am mers direct la sala de concerte pentru probele de sunet. Cât am apucat să vedem – ni s-a părut foarte frumos. O mulțime de munți aveți împrejur…!”, ne-a povestit Alune Wade.

Muzicianul ne-a mărturisit că nu se imaginează făcând altceva decât muzică.

Ce altceva aș putea să și fac? Toți facem muzică, numai că nu ne dăm seama de fiecare dată. Și atunci când vorbim facem de fapt muzică. Muzica este ca apa și aerul. Nu avem cum s-o evităm. Dacă aș găsi ceva mai important, mai frumos decât muzica, aș face acel ceva. Dar încă nu am găsit…

În timpul liber, când nu cânt, ascult muzică. Mă gândesc la muzică, mă relaxez cu muzică. Încerc mereu să mă perfecționez, să explorez noi variante ale muzicii mele. Sunt înconjurat de muzică, orice aș face. Este ca religia, o păstrezi adânc în suflet…”, ne-a mai povestit Alune Wade.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.