21.9 C
Bistrița
duminică, aprilie 20, 2025

FOTO/VIDEO: Amenințare în fața Prefecturii! Circulația a fost blocată

Circulația în zona Palatului Administrativ a fost blocată în urmă cu puțin timp, după ce un individ care susține că este în grevă a amenințat că se omoară.

În zonă au ajuns imediat echipaje ale Jandarmeriei.

Se pare că prefectul Stelian Dolha a coborât să negocieze cu bărbatul, dar acesta a proferat amenințări și i-a cerut să plece.

Revenim cu mai multe amănunte!

UPDATE 11.20: Bărbatul care amenință că își va lua viața are 74 de ani și s-a baricadat în mașină, comunicând cu polițiștii doar prin geamul ușor întredeschis. Pe scaunul din dreapta are o butelie de care sunt legate câteva fire, iar în mână ține un cuțit cu care amenință.

Bărbatul este extrem de agitat, iar problemele sale sunt legate de ceva terenuri, o situație complicată pe care autoritățile nu i-au rezolvat-o până acum, inclusiv Prefectura Bistrița.

Un negociator din partea polițiștilor poartă acum discuții cu el și încearcă să îl liniștească.

UPDATE 11:27

Chiar în aceste momente, bărbatul discută prin telefon cu reprezentanții presei.

UPDATE 11.40

Prefectul Stelian Dolha a venit, în urmă cu câteva minute, cu propunerea de a merge la Cetate, acolo unde omul are terenurile pentru care reclamă că nu i s-ar fi făcut dreptate.

Pentru a-l scoate din zona Palatului Administrativ și a degaja centrul Bistriței, omului i s-a propus ca însoțit de polițiști să meargă spre Cetate, pentru a discuta la fața locului, cu primarul de acolo problema sa. Rămâne de văzut dacă propunerea va avea succes și omul va accepta să iasă la volanul mașinii din oraș.

UPDATE 12.08 

„În cursul zilei de azi, polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Bistrița au fost sesizați de către un cetățean care amenința că se sinucide.

La fața locului au fost dirijate imediat mai multe echipaje de la Ordine Publică și Rutieră care au asigurat și delimitat perimetrul și au evacuat autovehiculele din apropiere.

În zonă au fost direcționate echipe de jandarmi, precum și echipaje medicale. Totodată, a intervenit la fața locului o echipă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar un negociator din cadrul aceluiași serviciu poartă discuții cu persoana în cauză, un bărbat de 73 de ani din Bistrița Bârgăului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.