15 C
Bistrița
joi, septembrie 19, 2024

FOTO/VIDEO: Alteța Sa Regală Principesa Sofia, la Bistrița: A dat startul Semimaratonului Eroilor Invictus în piața centrală

Alteța Sa Regală Principesa Sofia a ajuns astăzi la Bistrița, dând semnalul de start pentru sutele de alegători înscriși la Semimaratonul Eroilor Invictus. Cea de-a doua ediție a evenimentului început în această dimineață, în piața centrală.

Piața Centrală din Bistrița s-a animat în această dimineață cu sute de alergători, sportivi sau foști militari răniți în diferite conflicte armate. De aici a început cea de-a doua ediție a Semimaratonului Eroilor Invictus, la Bistrița.

Evenimentul este dedicat Zilei Eroilor. Se dorește un omagiu tuturor celor care au căzut la datorie pentru țară. În egală măsură, evenimentul promovează activitățile sportive de masă, beneficiul acestora asupra sănătății fizice și psihice, dar și spiritul Invictus.

Evenimentul s-a bucurat de prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia care a dat startul primei probe a competiției.

S-au aliniat la start, în cele patru probe, peste 700 de alergători – cel mai târnăr fiind un băiețel de trei ani din Năsăud.

Printre participanți au fost militari români și străini dislocați în România, dar și militari răniți din Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Polonia, Marea Britanie, Ucraina și România.

La activitate au participat și comandor Iosif Bencze, directorul adjunct al Statului Major al Apărării, general de brigadă Daniel Pop, locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Terestre, și general de brigadă Traian Scurt. Acesta a fost locțiitorul șefului Direcției Operații din cadrul Statului Major al Apărării care (în perioada 2020 – începutul anului 2023) a ocupat funcția de comandant al Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”.

Activitatea este organizată de militarul rănit plt.adj. (rtr) Florin Boc și Invictus România. În eveniment s-au implicat și Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, Consiliul Județean Bistrița Năsăud, Primăria Bistrița, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, Clubul Sportiv „Gloria 2018 Bistrița Năsăud”, Liceul cu program sportiv Bistrița, Liceul teoretic Sanitar Bistrița, Colegiul Național „Liviu Rebreanu” și alți parteneri. 

Programul a debutat la ora 09:30 cu intonarea Imnului Național. Prima probă – Semimaraton individual – a debutat la ora 10.15, iar cea de Cros 5 km – la ora 10.30.

Semimaratonul Invictus cuprinde și o Cursă Populară (2 km) și un cros al copiilor, la prânz.

Evenimentul se va încheia cu un program artistic susținut de către muzica militară a Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”. Festivitatea de premiere estee programată pentr ora 14:30.

Pe toată durata evenimentului, atât participanții, cât și spectatorii vor putea să exerseze manevrele salvatoare de viață. Atelierul de Prim Ajutor de Bază este amenajat în imediata apropiere a Biserici Evanghelice. Va fi susținut de specialiști în domeniu din cadrul Ministerului Apărării Naționale și alte instituții partenere.

Copii au un spațiu de joacă special amenajat pentru ei.

Până la 14:00, circulația este restricționată pe anumite tronsoane de drum din municipiu: Piaţa Centrală, Str. Dornei, Str. Şincai, Str. Mihai Eminescu, B-dul Republicii, Str. Mihail Kogălniceanu, Piaţa Unirii, str. Ecaterina Teodoroiu, Str. Barbu Lăutaru, Str. Vasile Conta, Parcul Municipal Regele Mihai I, Str. Parcului, Str. Nicolae Titulescu.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan Bistrița face angajări! NOI locuri de muncă și la Polimed, Aquabis, MasterFoam

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Polimed și GB Instaplan. Se caută operatori producție, gestionar, inginer automatist, sudori, lăcătuși, instalatori și electricieni. Lista completă - mai jos: 

SUPER OFERTĂ de toamnă: Škoda Octavia & Octavia Combi Selection 2.0 TDI DSG, 150 CP au acum un Avantaj client de 5050 Euro (TVA...

Profită acum de oferta specială Materom Automotive și achiziționează cel mai îndrăgit model Škoda: Škoda Octavia & Octavia Combi Selection 2.0 TDI DSG, 150 CP au acum un Avantaj client de 5050 Euro (TVA inclus)!