1.6 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO/VIDEO: Accident cu cascadorii, pe Calea Moldovei

Un spectaculos accident a avut loc în urmă cu puțin timp pe Calea Moldovei. Două autoturisme s-au ciocnit, iar unul a ajuns cu roțile în sus.

Accidentul a avut loc în urmă cu puțin  timp, în apropierea unuia dintre centrele comerciale de pe Calea Moldovei. Din primele informații rezultă faptul că au fost implicate două autoturisme, unul dintre ele răsturnându-se în urma impactului.

Se pare că accidentul a fost cauzat de o neacordare de prioritate. În cele două autoturisme se aflau mai multe persoane. La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe.

UPDATE:

„Polițiștii rutieri din Bistrița  au intervenit azi, 30 iunie în jurul  orelor 18.30 ca urmare a unui apel 112 cu privire la un accident rutier. Conform primelor verificări, pe strada Calea Moldovei  din Municipiul  Bistrița, un conducător auto  de 42 de ani din Bistrița, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație și a intrat în coliziune cu alt autoturism condus regulamentar de o femeie de  23 ani din Bistrița. În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar a fost proiectat pe sensul opus de mers după care s-a răsturnat. Din accident a  rezultat rănirea ușoară a ambilor conducători auto iar traficul rutier a fost blocat pentru aproximativ 10 minute. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii de la Biroul Poliției Rutiere au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte și a cauzei accidentului”, transmite IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.