-0.7 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

FOTO. Un invitat special, de Ziua Eroilor, la Bistrița, despre întâmplări reale din război, scrise simplu, cu un creion chimic…

Un invitat special a participat azi la Ziua Eroilor și ceremonia de comemorare a celor care și-au pierdut viața în război. O elevă din Beclean a amintit autorităților de zecile de scrisori pe care străbunicul său din Piatra le-a trimis de pe front. „…Sunt întâmplări reale din război, scrise simplu cu creion chimic pe cărți poștale îngălbenite de vreme…”, a mărturisit Andra Măierean.

O prezență surpriză, astăzi, la ceremonia de Ziua Eroilor desfășurată în Piața Petru Rareș.

Alături de autorități, la eveniment s-a aflat și Andra Măierean, elevă în clasa a V-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean. Eleva a câștigat recent concursul organizat de Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria”.

S-a prezentat la concurs cu o poveste emoționantă despre străbunicul ei – născut în aprilie 1922, în localitatea Piatra. La 21 de ani, străbunicul Andrei a ajuns pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Ziua Eroilor, sărbătorită odată cu Înălțarea Domnului, a fost marcată la Bistrița printr-o ceremonie specială, în Piața Petru Rareș.

La activitățile organizate la Monumenul Eroilor din parcul Petru Rareș au luat parte Anca Dana Dragu, președinte al Senatului, și Sergiu Horia Hossu, șef al Cancelariei Prim-Ministrului. Nu au lipsit nici subprefecții Atilla Decsei și Lorand Toth.

Prefectul Stelian Dolha a renunțat la discursul tradițional. A oferit timpul alocat discursului său – Andrei Măierean, elevă în clasa a V-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean. 

Andra Măierean este autoarea lucrării „Eroul din familia mea într-o sută de scrisori

Străbunicul s-a născut în 3 aprilie 1922 în localitatea Piatra. La 21 de ani a ajuns pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial. Dorul de părinți si de frați îl face să scrie și să le trimită scrisori și vederi din război, la care îi răspunde fratele său mai mic, Nelu.

Luat prizonier și dus cu trenul în Rusia, aruncă un bilet într-o gară, iar acest bilet ajunge acasă după întoarcerea străbunicului din război.

Știam de mică de existența scrisorilor trimise de pe front de străbunicul meu, scrisori pe care tata le păstra cu mare drag într-o cutie. Din când în când, le mai răsfoiam și eu și îl provocam pe tata să-mi relateze mai amplu întâmplările descrise acolo.

Străbunica, soția eroului din scrisori, trăiește și îmi povestește și ea cu drag despre străbunicul Grigore.

Lucrarea cu care am participat la acest concurs scoate la lumină întâmplări reale din război, scrise simplu cu creion chimic pe cărți postale îngălbenite de vreme… Cărți expuse de tata, în copii scanate și scoase la tipografie, în subsolul catedralei din Beclean.

Acum, străbunicul Grigore nu mai este. Ne-a părăsit în anul 1997. Dar au rămas scrisorile și tata care mi le citește mie pentru a înțelege că istoria și războiul nu sunt o poveste. Sunt fapte reale trăite de cei dragi. Creionul chimic, instrumentul de scris de pe vremea aceea, sper să mai rămână imprimat peste ani. Pentru ca și eu la rândul meu să citesc scrisorile copiilor și nepoților mei…”, a transmis Andra Măierean. 

Înainte de depunerea de coroane, au fost rostite numele tuturor eroilor cunoscuți căzuți la datorie și care se odihnesc în cimitirele Bistriței.

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți eroii neamului român!

Foto @ Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Ca la noi , la nimeni. Fostul primar Ovidiu Cretu le căuta cu „Lumânarea”. Incă de la inceputul primului său mandat l-a apucat nebunia mutării statuilor după mintea lui cea proastă. Asa se face că in anul 2009 a mutat bustul lui Petru Rares de lângă prefectură pentru a face loc controversatului „monument al eroilor” astfel incât politicienii locali să nu se mai deplaseze nici măcar odată pe an la cimitirul eroilor acolo unde isi dorm somnul de veci eroii neamului. De atunci prostul obicei a rămas la Bistrita desi intre timp administratia locală s-a schimbat, ceea ce demonstrează că prostia nu are culoare politică.
    Ar fi cazul ca si la Bistrita politrucii de astazi sa lase lenea de-o parte, si de ziua eroilor să se deplaseze până la Cimitirul Eroilor de pe str. Tarpiului asa cum se intâmplă in lumea civilizată. Spre exemplu la Cluj, ceremoniile prilejuite de Ziua Eroilor are loc la Cimitirul Eroilor de pe Calea Turzii , iar la Bucuresti ceremonialul militar si reigios dedicat zilei eroilor are loc in Parcul Carol, langa „Mormantul Ostasului Necunoscut”. Ca să nu mai vorbim de tări civilizate precum Statele Unite, unde cu prilejul ceremoniilor de instalare a presedintilor americani la Casa Albă, un punct aparte este rezervat vizitei la Cimitirul National Arlington unde se află si mormântul eroului necunoscut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...