2.4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO: Tineri din toate colțurile lumii au poposit în Pasul Tihuța, în cadrul taberei „Carpathian Wolves”

În perioada 4-18 august s-a desfășurat în județul Bistrița-Năsăud Tabăra internațională Lions, denumită generic „Carpathian Wolves” sau „Lupii din Carpați”, dedicată iubitorilor de munte din toată lumea. Ediția de anul acesta a fost organizată de Clubul Lions Bistrița.

Cu această ocazie, un număr de 13 tineri, provenind din Japonia, Hong Kong, Turcia, Polonia, Canada, Norvegia, Danemarca, Croația, Italia și Austria au poposit în Pasul Tihuța, județul Bistrița-Năsăud, pentru o experiență complexă, într-un ținut de basm.

Participanții s-au familiarizat cu meșteșuguri și mâncăruri tradiționale românești, au parcurs trasee montane spectaculoase, rezervații naturale, precum și o porțiune din Via Transilvanica, ocazie cu care au descoperit diversitatea florei și faunei specifice și au luat contact cu spiritualitatea autentică românească, prin vizitele la mănăstirile din Bucovina.

În același timp, au împărtășit preocupări, interese, pasiuni și obiceiuri din țările din care provin, toate cu scopul de a deveni mai buni și mai valoroși la sfârșitul acestei experiențe.

Ultima zi a taberei a fost gândită ca un corolar al tuturor activităților programate, prin vizitarea Primăriei Municipiului Bistrița, a Bisericii Evanghelice, a Complexului Muzeal Bistrița și mai apoi un popas în Parcul perilor seculari Lions de pe dealul Cocoș, din Municipiul Bistrița, unde mai multe soiuri foarte vechi de peri au fost salvate datorită lui Mihai Bilegan, inginer de specialitate, membru și fost președinte al Clubului Lions Bistrița. Vechiul și noul se întâlnesc, informația prețioasă este dată mai departe către generațiile viitoare, pentru a putea fi valorizate și păstrate și apoi transmise generațiilor care urmează”, spun organizatorii.

Tabăra internațională Lions Carpathian Wolves este marca Lions International și este un proiect al Asociației Cluburilor Lions District 124 România. Împreuna cu Tabăra internațională de la Corbu, care se desfășoară pe litoralul Mării Negre, face parte din programul Youth Camps & Exchange.

Anul acesta, Tabăra internațională Lions Carpathian Wolves a fost organizată de Clubul Lions Bistrița, cu sprijinul Lions Clubul Decan Bucuresti, Clubul Lions Oradea și Cluburile Lions Transilvania si Genesis din Cluj-Napoca.

Clubul Lions Bistrița se bucură de recunoaștere la nivel local pentru activitățile de voluntariat în folosul comunității, precum: Târgul de Purici (marcă înregistrată la OSIM și parțial sursă de finanțare a aceastei tabere), Lions Quest, Biblioteca Lions, Cupa Lions la Șah, sau concursul Afișe pentru Pace și multe altele. Lions Club Bistrița țintește cu multă ambiție construirea unui Adăpost pentru victimele violenței domestice, în plin curs de desfășurare, și majoritatea resurselor financiare și a donațiilor sunt direcționate pentru susținerea acestui proiect unic, centrat pe soluționarea multidisciplinară a problemelor victimelor, nu pe tratarea simptomatică a fenomenului.

‘WE SERVE!’, adică ‘Servim și suntem în slujba comunității!’ , aceasta este deviza Clubului Lions în România și la nivel mondial”, mai spun aceștia.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.