12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

FOTO – Târgul de Purici: Sute de ore de voluntariat și zeci de mii de lei, donate de bistrițeni. „Mulțumim tuturor!”

Târgul de Purici ajuns la ediția cu numărul VII s-a încheiat cu bine, weekendul trecut, la Muzeul Județean. „Având în vedere condițiile speciale din acest an generate de pandemie, considerăm că rezultatele sunt deosebite…”

După centralizarea tuturor rezultatelor, Târgul de Purici arată astfel în cifre:

  • S-au strâns 43.100 lei și 135 euro;
  • Cheltuieli (transport St. Polten-Bistrița, afișe, bannere, vouchere, fleyere, măști, dezinfectant, mănuși, rechizite) – 11.300 lei
  • Venituri nete – 31.800 lei și 135 euro;
  • 42 de voluntari, inclusiv membrii LEO au însumat 705 ore de voluntariat
  • Decanul de vârstă al voluntarilor – 74 de ani 
  • 21 de membri Lions, care au însumat 603,5 ore de voluntariat.

Având în vedere condițiile speciale din acest an generate de pandemie, considerăm că rezultatele sunt deosebite.

Suntem extrem de satisfăcuți că am reușit să nu întrerupem tradiția de care se bucură acest eveniment. Pentru această reușită – mulțumim în primul rând cetățenilor din Bistrița. Sunt cei care au înțeles scopul acestui târg și ne-au stat alături, atât ca donatori, cât și în calitate de cumpărători. Ani de an va simțim tot mai aproape, ceea ce ne dă curajul de a continua”, a transmis Adrian Sorin Bălan, președintele Lions Club Bistrița.

Voluntarii Lions și tinerii membri ai Clubului Leo au transmis, de asemenea, mulțumiri tuturor partenerilor care s-au implicat în Târgul de Purici. „Mulțumim dragilor! Ați fost, ca întotdeauna, grozavi!

Mulțumim administrației locale, Consiliului Județean, Prefecturii Bistrița-Năsăud, Primăriei Bistrița, și – nu în ultimul rând – minunatei noastre gazde, Muzeul Bistrița, gazdă care a contribuit decisiv la bunul mers al evenimentului”, a mai subliniat Adrian Sorin Bălan, președintele Lions Club Bistrița.

Sponsori ai evenimentului au fost Camera de comerț, Dedeman srl, Aletheia SA, Blajeana SRL, Heniu SA, Transmixt SRL, Inst Nistor SRL, Wawa Fresh Cosmetics SRL, Tourmont King SRL, Oblio Astrans SA, Top Optica SRL.

Foto @ Lions Club Bistrița

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: