-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

FOTO: Studioul de Film și Actorie din Bistrița și-a deschis porțile! Copiii străbat zeci de kilometri, ca să-și îndeplinească visul

Sorana în vârstă de 14 ani, din Prundu Bârgăului, sau Vlăduț, din Cristur Șieu sunt doar doi dintre copiii care au descoperit, zilele trecute, primele secrete care să-i ajute să-și împlinească visul – urmând cursurile Studioului Film și Actorie inaugurat recent în centrul orașului!

Sorana din Prundu Bârgăului, Vali Alexandru, Raul, Vlăduț din Cristur Șieu, Robert și Vlad sunt primii cursanți care au spart gheața zilele trecute, la Studioul de Film și Actorie care și-a deschis porțile în cadrul CeTin, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, coordonat de Florian Zapra.

Mă numesc Vlad Colța, am 12 ani, sunt din Bistrița și am venit aici pentru că vreau să-mi îndeplinesc visul, vreau să fiu împlinit… Iar o parte a visului meu este să reușesc să transmit o emoție pe care o comunitate mare de persoane să o simtă… am simțit că actoria este modul perfect de a face asta… cred că este importantă empatia, să simți ceea ce simte personajul, să fii pe aceeași linie cu personajul… ”, ne-a mărturisit Vlad, unul dintre cursanți, în timp ce Florian Zapra, profesorul care susține cursurile, a recunoscut că se simte „ca un nou născut”.

Tânărul profesor a admis că putea să deschidă o asemenea școală de actorie și în Dublin, unde a locuit și profesat timp de 17 ani, punând și bazele unui festival de scurtmetraje și muzică – însă dorința de a face ceva la Bistrița, pentru comunitatea locală a fost mai puternică. „Am vrut să facem ceva acasă. Am stat în Irlanda 17 ani, am făcut destule acolo, dar de când am plecat, din primele zile în Irlanda am visat întoarcerea acasă…”, ne-a mărturisit Florian Zapra.

Studioul de Film și Actorie pe care Florian Zapra l-a inaugurat recent la Bistrița a început cu dreptul, într-o atmosferă de relaxare și veselie: copiii au avut parte de o scurtă lecție de familiarizare cu termenii care se folosesc la filmări, au aflat ce înseamnă close-up, set sau cut, după care au trecut la un scurt scenariu pe care au fost invitați să-l pună în practică. „Atunci a început veselia, atunci s-a văzut pe figurile copiilor că își doresc cu adevărat să facă actorie…”, a povestit Florian Zapra pentru Bistrițeanul.ro.

Profesorul i-a rugat pe copii să se prezinte, să-și găsească porecle, să se cunoască, făcând astfel primii pași pentru a deveni o echipă, să scape de tracul și emoțiile de a vorbi în fața altora, să se împrietenească și cu microfonul sau camera de filmat și să le găsească și acestora câteva porecle… Apoi au primit un scenariu, au început să lucreze pe roluri…

Încerc să-i pregătesc să nu privească problemele superficial, dacă ai absolvit un curs de trei luni nu înseamnă neapărat că a doua zi ți se și deschid porțile la Hollywood… În viață pot să ajungă să practice orice meserie, dar e important ca acești copii să-și descopere personalitatea, să scape de tracul de a vorbi în public, să știe care este limita între a vorbi prea mult sau a nu vorbi deloc, să-și cunoască limitele…”, a mai explicat Florian Zapra Pentru Bistrițeanul.ro.

Cei care doresc să se înscrie la cursurile de actorie care se desfășoară săptămânal la CeTin, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, sunt bine-veniți! Cursurile se adresează copiilor și adolescenților, cu vârsta între 8 și 18 ani, împărțiți pe trei grupe: 8 – 11 ani, 12 – 14 ani și 15 – 18 ani.

Mai multe detalii despre Studio sau înscrieri, găsiți accesând pagina de Facebook a Studioului, vizitând site-ul Studioului, trimițând un mail pe [email protected] sau sunând la numărul de telefon 0761.58.68.59.

Momentan vreau să îi învăț pe copii cum să se descurce în fața camerei, cum să joace un rol. Dacă în viitor voi avea solicitări și pentru alte grupe de vârstă, sau voi vedea că sunt interesați și de cum se regizează, eu sunt deschis și acestor opțiuni… Este foarte greu să fii admis la o școală de actorie. Tocmai de aceea, aceste cursuri îi vor ajuta. Iar faptul că vor avea un portofoliu în spate, le va aduce un bonus. Inclusiv cei care vor să participe la un casting, vor avea de câștigat urmând aceste cursuri… De aceea eu îi aștept cu mare drag pe fiecare în parte” a concluzionat actorul și regizorul Florian Zapra.

Florian Zapra este originar din Lunca Ilvei, a stat 17 ani în Dublin și a studiat actoria la Gaiety School of Acting, a jucat în Asterix și Obelix, alături de Gerard Depardieu, în 2014, a lucrat alături de regizorul și scenaristul american Stephen Folker, la filmul de comedie-horror „Omul Portocală” și a pus bazele Festivalului Internațional de Scurtmetraje și Muzică, din Dublin.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...